În caz contrar, Valeriu Troenco atenționează că se va alătura opoziției protestatare, după cum rezultă din mesajul publicat de Pavel Filip și care se presupune că ar fi semnat de Troenco.
„Dacă i se va reduce funcția soției de la Registru, atunci mă duc lîngă Andrei Năstase, alte variante nu-mi lăsați”, se arată în mesajul primit de Filip.
Șeful executivului a ținut să precizeze ce l-a determinat să facă public acest mesaj. „Nu am făcut niciodată publice mesajele primite, dar atunci cînd ele capătă accente de șantaj sau amenințare, le consider inacceptabile și cred că e corect ca opinia publică să le cunoască”, a comentat premierul.
În ceea ce privește solicitarea privind păstrarea funcției pentru soția lui Valeriu Troenco, Filip a menționat următoarele.
„Nu știu dacă soția lui lucrează la Registru, dacă funcția urmează să fie redusă și nu voi verifica această informație. Dacă îl vedeți însă și pe el devenit mare luptător pentru "dreptate" pe la opoziția protestatară, să știți ce-l mînă în luptă”, a punctat Filip.
Menționăm că Valeriu Troenco a deținut funcția de ministru al apărării din aprilie 2014 pînă în februarie 2015. El l-a succedat în funcție pe ministrul Vitalie Marinuța.
Adăuga comentariu