Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4078

Usatîi demite directori de spitale și de centre medicale

11 iul. 2013,, 11:45   Societate
4584 1
Foto: ipn.md
Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, a semnat astăzi un ordin, prin care îl demite pe directorul Centrului Medicilor de Familie Călăraşi și încă pe alți 8 directori, transmite IPN. Potrivit ministrului, motivul este ”insuficienţa de care au dat dovadă în tratarea şi prevenirea tuberculozei”.

Directorii spitalelor raionale şi ai centrelor medicilor de familie din Străşeni şi Orhei au fost sancționați disciplinar. Au fost avertizaţi şi directorii spitalelor raionale şi centrelor medicilor de familie din Căuşeni şi Floreşti.

Mai mult, mustrare au primit directorul general al Centrului Naţional de Sănătate Publică, Ion Băhnărel, şi alţi medici din cadrul acestei instituţii.

La baza ordinului semnat de ministru stă situația epidemiologică prin tuberculoză în ţară, care rămîne una tensionată: mai mult de o treime dintre cazuri revin celor mai contagioase forme ale tuberculozei. Din totalul de cazuri noi 5,2% sînt înregistrate la copii.

Potrivit Colegiului Ministerului Sănătăţii, spitalele raionale şi centrele de sănătate trebuie să revizuiască grupele de risc ale populaţiei, să efectueze tratament antituberculos în faza de continuare și să asigure administrarea strict supravegheată a preparatelor cu respectarea indicaţiilor date de ftiziopneumolog.

În Moldova sînt înregistrate oficial aproximativ 5 mii de persoane cu tuberculoză, potrivit Ministerului Sănătății.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?