X 
Transnistria stiri: 1406
Preşedintele stiri: 4067

„Partidul Nostru”: Primăria Chişinău achită transportarea poliţiştilor la proteste

25 oct. 2017,, 15:40   Societate
1674 0

Reprezentanţii "Partidului Nostru" (PN) afirmă că Primăria Chişinău achită transportarea poliţiştilor la locurile de desfăşurare a protestelor împotriva guvernării. Acest subiect a fost discutat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.


Vicepreşedintele Partidului, Ilian Caşu, a menţionat că, în timpul acţiunii de protest din 17 septembrie, MAI a folosit serviciile Parcului Urban de Autobuze, fiind închiriate 11 autobuze pentru transportarea poliţiştilor la locul de desfăşurare a protestului.

„Conform legii, MAI este obligat să achite din propriile fonduri acest serviciu. Însă, printr-o dispoziţie a viceprimarului Nistor Grozavu, cheltuielile au fost puse pe seama fondului de rezervă al bugetului municipal, ceea ce contravine legii", a spus Caşu.

Vicepreşedintele PN Elena Panuş a menţionat că acest fond constituie 9 milioane de lei.

„Aceşti bani sînt destinaţi pentru soluţionarea unor probleme acute, inclusiv pentru a ajuta copiii bolnavi şi pensionarii. Însă iată că aceşti bani merg spre finanţarea jandarmeriei protestelor sociale", a declarat Panuş.

Vicepreşedintele PN Nicolai Ţipovici a remarcat că închirierea autobuzelor a costat 7 mii de lei.

„Această sumă este una neînsemnată pentru MAI, dar iată că legea se încalcă şi aici. Prin acţiunile sale, Ministerul demonstrează că este o continuare a holdingului lui Plahotniuc. Acelaşi lucru se referă şi la primarul interimar, Nistor Grozavu", a spus Ţipovici.

Acţiunea de protest din 17 septembrie a fost organizată de partidele de opoziţie de dreapta – Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Platforma DA. La protest au participat circa 5 mii de oameni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?