În cadrul dialogului au fost abordate subiecte legate de politica internă și externă a țării. Dodon și-a reiterat în fața ambasadorilor poziția sa față de ultimele decizii ale Curții Constituționale, precizînd că această instituție „se implică în jocurile politice murdare ale majorității parlamentare”.
„Am menționat faptul că poporul este suveran în Republica Moldova și doar el poate decide interpretarea și modificarea Constituției cu privire la diverse subiecte, începînd cu competențele diverșilor reprezentanți ai instituțiilor de stat și finalizînd cu subiecte privind denumirea limbii. Este regretabil faptul că în loc să fie un garant al respectării Constituției, Curtea Constituțională a devenit un instrument de interpretare, folosit tot mai des de către exponenții Partidului Democrat”, a declarat Dodon la întîlnirea cu șefii misiunilor diplomatice.
Demnitarul a mai abordat tema alegerilor parlamentare de anul viitor, implementarea sistemului mixt de vot, precum și perspectivele reglementării diferendului transnistrean. El a vorbit despre necesitatea urgentării organizării negocierilor în formatul ”5+2” au constituit
„Întrevederea a durat mai mult ca de obicei. Au fost mai multe întrebări din partea ambasadorilor. Am întreținut un dialog constructiv”, a adăugat Dodon.
Adăuga comentariu