X 
Arşiţa stiri: 233
Preşedintele stiri: 4151

Candidații nu se grăbesc să depună actele la specialitățile noi (VIDEO)

23 iul. 2013,, 17:42   Societate
4204 1
Foto : noi.md
Comisiile de admitere se află într-o perioadă fierbinte. Însă în acest an, instituțiile de învățămînt superior nu se pot lăuda cu susplus de solicitanți. La multe specialități se atestă o insuficiență de candidați și lipsă de concurență. Aceasta din urmă se prevede să fie, în principal, la locurile cu finanţare bugetară.

La Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, din mai multe specialități noi, care pentru prima dată au fost propuse candidaților la admitere, este solicitată doar una – "Filmologie, producţie film şi TV", la care au fost depuse nouă cereri pentru 6 locuri bugetare, celelalte specialități fiind mai puțin populare. La specialitățile Istoria și teoria artelor plastice și Compoziție au aplicat doar cîte un singur candidat, iar la Managementul artistic – deocamdată doar 3 solicitanți la 8 locuri bugetare. Potrivit rectorului Academiei, Victoria Melnic, în septembrie se va desfășura turul doi de admitere. Studenții admiși la studii în bază de contract la această instituție vor trebui să plătească pentru un an de studiu de la 9,5 pînă la 19.000 de lei.

Absolvenții de liceu nu se grăbesc să aplice nici la noua specialitate Servicii antiincendii de la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport. Aici au depus actele deocamdată 12 persoane la 30 de locuri disponibile. Cu toate acestea, administrația universității este optimistă și consideră că această specialitate va fi solicitată pe piața muncii din Republica Moldova. "Pînă în prezent, în Republica Moldova nu au fost pregătite cadre de salvatori și pompieri. Ei au fost instruiți cu mulți ani în urmă în Uniunea Sovietică sau în alte țări. Această specialitate va fi necesară, pentru că nu trece o zi fără situații de urgență", a declarat vicerectorul Universității, Gheorghe Egorov. Prețul contractului la această specialitate este de 6.500 de lei.

În acest an, Ministerul Educației oferă peste 20.000 de locuri în universitățile din țară.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав