Producătorii documentarului propun spectatorilor mai multe scene artistice în care sînt redate momentele cruciale din procesul de formare a Moldovei ca stat.
Potrivit Nataliei Anisimova, producator-regizor al documentarului, cel mai dificil lucru pentru echipa de creație a fost să constate veridicitatea datelor istorice, întrucît diferite evenimente istorice importante ale țării nostre au și interpretări diferite.
Într-un interviu pentru portalul NOI.md, Anisimova a dezvăluit detalii inedite din culisele realizării unuia dintre cele mai importante proiecte cinematografice din acest an.
Regizorul a recunoscut că s-a depus o muncă colosală, la care și-au pus umărul numeroși istorici și oameni de știință, dar și producători de televiziune, actori, jurnaliști și mulți alții.
Deși, pentru rolul lui Ștefan cel Mare s-au făcut numeroase castinguri, totuși cel care l-a interpretat pe marele domnitor al Moldovei nici măcar nu a fost actor, dar un membru al echipei de producție, pirotehnician și cascador de profesie, care s-a contopit perfect cu personajul pe care l-a jucat.
Mai multe detalii puteți afla urmărind interviul postat mai jos.
Producția filmului documentar „Istoria Moldovei", împărțită în trei părți, a fost realizată sub patronajul președintelui Igor Dodon.
Documentarul reprezintă un proiect de anvergură, cea de-a treia parte a lui urmînd să fie prezentată publicului la începutul anului 2018.Cea de-a doua parte a documentarului o puteți urmări pe postul NTV Moldova mîine, 2 decembrie, cu începere de la ora 19:00.
Adăuga comentariu