Cazul a fost investigat de către procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.
Conform probelor acumulate, persoanele condamnate, împreună cu alţi doi minori, în privința cărora, cauza penală se judecă separat, urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane și însușirii lor ulterioare, conștientizînd caracterul prejudiciabil al faptelor sale, dorind în mod conștient survenirea lor, au identificat victima atacului tîlhăresc, apoi repartizînd rolurile conform planului anterior convenit în vederea realizării intențiilor sale criminale, la 07.12.2016 aproximativ la ora 23:00 min., s-au deplasat în r. Orhei, s. Zorile.
În dimineaţa zilei de 08.12.2016, persoanele în speţă, au pătruns în locuința victimei din r. Orhei, s. Zorile, au atacat-o pe aceasta, solicitîndu-i transmiterea mijloacelor bănești și obiectelor de preț de care dispune.
Totodată, aceștia au percheziționat locuința şi au sustras în mod deschis bani în sumă de 2 100 lei şi alte bunuri depistate în sumă totală de 14 305 lei.
Pe lîngă pedeapsa cu închisoarea, instanţa a dispus încasarea de la inculpaţi în beneficiul părţii vătămate a sumei de 90 000, în calitate de prejudiciu material şi moral.
Sentinţa este cu drept de atac la Curtea de Apel, însă procurorul de caz o consideră echitabilă faptelor comise de inculpaţi.
Adăuga comentariu