Nu este clar deocamdată care a fost cauza coliziunii dintre un tren de pasageri, care mergea de la Koln spre Krefeld, cu un tren de marfă, care se îndrepta spre Rotterdam, a spus miercuri un purtător de cuvânt al companiei feroviare National Express Rail.
Linia ferată pe care s-a produs accidentul va rămâne blocată pînă când vor fi înlăturate toate urmările coliziunii, iar cablul electric va fi reparat, a adăugat el.
Există informații contradictorii privind numărul persoanelor rănite.
Un purtător de cuvânt al poliției a spus că 50 din cei 155 de pasageri ai trenului au fost răniți, nouă fiind în stare gravă.
Departamentul de pompieri din Meerbusch, oraș pe a cărui rază s-a produs accidentul, a precizat că 41 de persoane au fost rănite, opt dintre ele fiind în stare gravă.
Adăuga comentariu