În ultimii 30 de ani, Berezniki, din regiunea Perm, oraș de 150.000 de locuitori, se ufundă atras în abisul pămîntului de craterele uriașe care înghit fabrici, clădiri de birouri, case, școli, tot ce le stă în cale.
Astfel, groapa cea mai adîncă s-a ivit în 2007 și continuă să se extindă, cu un hău de sute de metri.
„A fost o panică atît de mare. Oamenii care locuiau în apropiere și-au trimis familiile la rudele din alte orașe”, își amintește acel moment, într-un reportaj realizat de RFE/RL, Valery Mets, veteran al războiului sovietic din Afganistan și fost muncitor într-o mină de potasiu din Berezniki.
Cu mult timp în urmă, aici se afla Marea Perm, în urma căreia a rămas un enorm zăcămînt de potasiu, care asigură, potrivit specialiștilor, 10% din consumul total de potasiu la nivel global.
Adăuga comentariu