X 
Arşiţa stiri: 229
Preşedintele stiri: 4164

Başcanul Găgăuziei a dezminţit afirmaţiile precum că în autonomie s-ar planifica înfiinţarea unui serviciu de securitate propriu

6 aug. 2013,, 16:01   Societate
2271 0
Foto: moldnews.md
Başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, a dezminţit afirmaţiile potrivit cărora Găgăuzia ar intenţiona să înfiinţeze un serviciu de securitate propriu. Potrivit reporterului agenţiei "Infotag", Formuzal a făcut o declaraţie în acest sens după şedinţa de marţi a Sfatului bătrînilor, convocat la Comrat.

Solicitat de jurnalişti să comenteze afirmaţiile privind presupusa intenţie de înfiinţare a instituţiei respective, başcanul a spus: "Eu nu am văzut niciun document oficial în acest sens, nu există niciun fel de iniţiative înregistrate. Conducerea autonomiei nu are asemenea planuri, astfel că nici nu avem ce comenta".

Preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, a declarat şi el că nu susţine o asemenea iniţiativă.

"Dacă există divergenţe între Chişinău şi Comat, despre acestea trebuie să se discute, nu să fie luate decizii care să le agraveze", a afirmat Constantinov.

Agenţia "Infotag" a comunicat anterior că deputatul Adunării Populare a Găgăuziei, Ivan Burgundji, cunoscut prin poziţia sa radicalistă, declarase că Găgăuzia "trebuie să aibă un analog propriu al Serviciului de Informaţii şi Securitate, care să nu depindă de autorităţile centrale".

"Atunci cînd autorităţile administrative şi centrale ignoră drepturile şi atribuţiile Găgăuziei, trebuie să se procedeze la înfiinţarea unor subdiviziuni de informaţii proprii cu potenţial regional, subordonate direct conducerii Găgăuziei. O asemenea structură nouă este menită să apere interesele regiunii în condiţiile în care Chişinăul ignoră drepturile găgăuzilor", afirmase Burgundji.

Potrivit lui, serviciul de securitate regional ar urma "să elaboreze un mecanism capabil să blocheze orice tentativă de subminare a economiei regiunii, dar şi să lupte împotriva terorismului şi a crimei organizate".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав