Cutremure stiri: 502

Citroen lansează la Frankfurt primul model al gamei abordabile C-Line: noua generaţie C3

12 aug. 2013,, 17:52   Ştiri Auto
1536 0

Фото: Citroen

Citroen va expune în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt primul produs al gamei C-Line. Modelul va fi un înlocuitor al actualului C3 şi va miza pe un design îndrăzneţ şi simplitate.

Citroen va profita de ediţia 2013 a Salonului Auto de la Frankfurt pentru a dezvălui primul membru al noii sale game C-Line, anunţată deja de Frederic Banzet, CEO-ul francezilor, încă de anul trecut.Acesta declara atunci că Citroen va dezvălui o linie de produse cu un preţ abordabil şi competitiv, ce nu îşi propune însă să rivalizeze cu brandul low-cost Dacia.

Noua linie C va căuta să ofere o balanţă între costuri şi funcţionalitate. Primul produs va fi un înlocuitor pentru actualul C3. Modelul va miza pe un design îndrăzneţ, dar şi pe o simplificare absolută, anticipată deja de conceptul Lacoste în 2010. Filosofia designului îndrăzneţ şi a simplicităţii va fi preluată apoi de toată gama C-Line.

Pentru a menţine costurile reduse şi pentru a putea promite un preţ competitiv, Citroen va oferi mai puţine versiuni de motorizare şi niveluri de echipare. Cu toate acestea, clienţii vor putea să îşi personalizeze maşinile cu ecran tactil de 7 inch şi sistem audio de înaltă fidelitate. O parte din aceste opţionale ar putea fi oferite direct de dealer, reducând costurile de producţie şi timpul de livrare a comenzii.


Lansarea noii game C-Line va separa şi mai mult Citroen de Peugeot, acesta din urmă încercând să se repoziţioneze ca un rival pentru Volkswagen. Citroen va rămâne să câştige clienţii aflaţi undeva între Dacia şi Ford. Francezii nu vor uita nici de gama DS, care va continua să activeze în segmentul premium.

Pentru a separa şi mai mult identitatea modelelor de volum Citroen de cele premium DS, Banzet a decis ca departamentul de design al companiei să fie împărţit în două: o parte dedicată gamei C-Line, condusă de Alexandre Malval, şi o parte rezervată gamei DS, condusă de Thierry Metroz. În vreme ce Malval va încerca să promoveze simplitatea şi uşurinţa în utilizare, Metroz va desena un nou logo pentru a diferenţia şi mai mult gama DS de cea Citroen.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав