Cutremure stiri: 506

O familie tînără îi acuză de neglijenţă pe colaboratorii spitalului Medpark

15 aug. 2013,, 10:20   Societate
26069 0
Foto: copilul.ro
O familie tînără din Chişinău îi acuză pe administratorii şi Spitalului Internațional Medpark de neglijenţă şi de faptul că tăinuiesc intenţionat față de clienţi datele privind activitatea instituţiei.

Pacienta Diana Berari a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la agenţia "Infotag", că a solicitat împreună cu soţul ei asistenţa instituţiei medicale pentru că intenţiona să nască un copil.

Potrivit ei, la 27 iunie 2012 a fost semnat contractul respectiv cu administraţia clinicii, dar ea a rămas acasă în aşteptarea naşterii, pentru că era abia în luna a opta de sarcină.

"Eram asigurată mereu că copilul se va naşte sănătos şi că nu se prevăd probleme cu naşterea. Pe 24 iulie mi s-au scurs apele, la ora 00.30 au început contracţiile şi am telefonat la Medpark ginecologului curant. Dînsa mi-a propus să merg la clinică. La 1.20 eu şi cu soţul eram pe loc, unde am fost reţinuţi pentru completarea actelor, iar ginecologul a venit abia la 2.30. numai după aceasta am fost adusă în salon, unde, din cauza neglijenţei medicilor care au întîrziat, copilul a suferit moarte clinică, în urma căreia starea de sănătate a fetiţei noastre s-a înrăutăţit puternic", a spus Berari.

Avocatul familiei păgubite, Vitalie Nagacevschi, a relatat că centrul medical se eschivează intenţionat de discuţiile cu familia, nedorind să-şi recunoască lipsa de profesionalism, în urma căreia a avut de suferit un copil.

"După discuţia cu administraţia clinicii am avut impresia că Medpark caută în mod intenţionat să tergiverseze examinarea acestui caz, or, conform legii, dacă au trecut trei ani din momentul naşterii şi acţiunea nu a fost depusă în instanţă, clinica nu poartă nicio răspundere. Iar un an a trecut deja", a precizat Nagacevschi.

Avocatul a spus că a fost întocmită o acţiune cu privire la acest fapt şi dosarul este în stadiu de examinare în instanţa de judecată.

"Medicii, prin neprofesionalismul lor, erau cît pe ce să îi ia viaţa unui copil şi nici nu doresc măcar să recunoască aceasta, propunîndu-i familiei tinere să renunţe la copil şi să nască altul. Noi dorim să aducem acest caz la cunoştinţa opiniei publice, pentru ca autorităţile să procedeze la verificarea acestei instituţii medicale. Nu urmărim scopul de condamnare a celor vinovaţi, pur şi simplu, dorim să obţinem despăgubiri pentru cheltuielile pe care părinţii fetiţei bolnave le au de suportat", a subliniat avocatul.

Spitalul Internaţional Medpark a fost deschis pe 17 februarie 2011, fiind considerat unul de elită. Spitalul reprezintă un edificiu cu şase nivele şi o suprafaţă de 12 500 metri pătraţi. Investiţiile în activitatea centrului depăşesc 20 mil. euro.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

[No canvas support]
  • Votat 0
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав