X 
Jocurile Olimpice stiri: 120
Transnistria stiri: 1410

Consiliul euroregiunii "Nistru" a discutat despre proiecte de cooperare transfrontaliere

28 aug. 2013,, 12:22   Economie
3432 0
Foto : dniester.eu
Bilanţul activităţii euroregiunii "Nistru" pe perioada februarie - august 2013 a fost făcut la Şoldăneşti.

Ataşatul de presă al Ambasadei Ucrainei în R.Moldova, Ana Iovciu, a comunicat agenţiei "INFOTAG" că la şedinţă au participat membrii Consiliului, reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai autorităţilor publice locale din Moldova şi Ucraina, experţi, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile, care au discutat despre perspectivele de dezvoltare a acestui proiect regional.

Preşedintele regiunii europene "Nistru", Serghei Tatuseak, care conduce consiliul regional Viniţa (Ucraina), şi vicepreşedintele regiunii, Victor Său, care conduce raionul Soroca al Republicii Moldova, au prezentat proiecte transfrontaliere pentru realizarea în cadrul proiectului în timpul apropiat. În acestea se acordă atenţie dezvoltării infrastructurii de frontieră, comerţului transfrontalier, problemelor de educaţie şi cultură, securităţii ecologice a Nistrului.

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojkov, a relevat consolidarea euroregiunii datorită extinderii reţelei de parteneri internaţionali.

"Aceasta este garanţia dezvoltării viitoare a regiunii şi a atragerii asistenţei financiare internaţionale pentru realizarea proiectelor transfrontaliere", a apreciat diplomatul.

În şedinţă a fost menţionată posibilitatea de atragere şi a raioanelor din Transnistria în realizarea proiectelor transfrontaliere, fapt care va contribui la consolidarea măsurilor de încredere şi la dezvoltarea colaborării economice a agenţilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?