X 
Cutremure stiri: 502

Guvernarea trebuie să excludă din vocabular cuvintele: integrare europeană, reformă, democraţie - opinie

3 sep. 2013,, 12:34   Politică
4438 3
Foto : noi.md
Actuala guvernare trebuie să excludă din vocabular cuvinte de genul: reformă, democraţie, integrare europeană, optimizare. De această părere este fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza.

Potrivit Agenţiei "INFOTAG", Sturza a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii "În Profunzime" de la Pro TV Chişinău, că "cetăţenii asociază aceste cuvinte cu oamenii care şi-au compromis imaginea".

"Dacă vor continua în aşa mod atunci nici vizele nu-i vor mai salva. Omul are nevoie să i se pună ceva concret în buzunar. Trebuie schimbată retorica, dar asta este o altă problemă. Totodată, avem nevoie de un lider naţional extrem de vizionar, carismatic şi extrem de corect în relaţiile lui cu oamenii. Poate declara orice în faţa oamenilor, dar dacă cetăţenii nu vor simţi că acest om este corect şi în viaţa de zi cu zi se ghidează de ceea ce spune, nu va avea succes. Trebuie să transmiţi mesaje în care tu crezi şi pe care le respecţi", consideră sursa citată.

În opinia fostului premier, actuala guvernare s-a compromis definitiv, iar în eventualitatea unor alegeri parlamentare anticipate, comuniştii obţin o victorie categorică.

"Ultimele sondaje arată că actuala coaliţie are mai puţin de 10% din încrederea populaţiei, în timp ce comuniştii 50-60%. Guvernarea trebuie să se trezească la viaţă. Am spus că le voi trimite cinci portrete celor de la guvernare: a lui Voronin, Munteanu, Petrenco, Muşuc şi Reşetnicov - să le pună pe perete şi în fiecare zi să se uite la ei să vadă ce-i aşteaptă", a declarat Sturza.

Referindu-se la situaţia din cadrul sistemului bancar al Republicii Moldova, fostul premier a menţionat că Dorin Drăguţanu este marea sa deziluzie, motivînd că guvernatorul BNM "a gestionat extrem de ambiguu toate crizele bancare din Moldova".

"Anume guvernatorul este cel care poartă răspundere pentru tot ce s-a întîmplat la Banca de Economii şi la alte bănci. Tot ce s-a întîmplat acolo a fost un joc de copii mici, care, pînă la urma, a pus în pericol sistemul economic şi securitatea statului", a spus Sturza.

Sursa citată mai consideră că "Banca de Economii este o bomba plasată sub guvernare".

"Este un subiect sensibil. În opinia mea încercarea care se derulează acum de a diminua cota statului de la 56% la una minoritară, într-o formulă lipsită de transparenţă, va stîrni foarte multe discuţii şi dezbateri, lucru de care nu are nevoie guvernarea de astăzi. Asta chiar dacă sînt justificări de ordin economic. Nimeni nu mă poate convinge că în Moldova nu pot fi găsite $ 50-70 mln. pentru capitalizarea băncii. Pur şi simplu sînt interese. Cineva a mizat că printr-o formulă mai puţin ortodoxă sau transparentă va putea cîştiga nişte bani. Ştiu cine a pus mîna pe Banca de Economii şi vreau să-l preîntîmpin pe acest domn că va rămîne fără bani şi fără onoare", a spus fostul premier evitînd să de-a nume.

Întrebat dacă ar putea reveni în politică, Ion Sturza a declarat că asta depinde de forma în care îşi va soluţiona proiectele economice.

"Sînt o persoană care îmi schimb proiectele şi modul de viaţă în 5-6 ani. Nu pot sa spun ca nu voi reveni niciodată în politica. Dacă se iveşte o ocazie ar putea să se întîmple", a declarat fostul premier.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав