Cutremure stiri: 500

România reduce taxele pentru redobîndirea cetățeniei

9 sep. 2013,, 11:50   Societate
5268 0
Foto: inprofunzime.md
Guvernul României a dispus modificarea serviciilor consulare și a taxelor percepute. Astfel, începînd cu 10 septembrie curent, acestea vor fi achitate în lei românești (RON), și nu în euro ca pînă acum. Dacă suma este indicată în euro, se plătește echivalentul în RON, calculat după cursul de schimb oficial al monedei respective față de leul românesc, stabilit de Banca Națională a României la data efectuării plății.

La fel, unele taxe consulare nu vor mai fi achitate anticipat, și anume eliberarea unei vize de tranzit în punctele de trecere a frontierei de stat și eliberarea unei vize de scurtă ședere în punctele de trecere a frontierei de stat (pentru ambele tipuri – echivalentul în RON a 60 euro).

De reduceri vor beneficia și cei care vor solicita redobîndirea cetățeniei române. În acest sens, taxa a fost micșorată de la 60 EUR la circa 45 EUR sau 191 RON.

Persoanele care vor depune actele pentru cetățenia română la birourile ANC din România nu vor achita nicio taxă, acest serviciu rămînînd gratuit.

Menționăm că, potrivit datelor oficiale, numărul moldovenilor care au obținut cetățenie română din 1991 pînă în prezent a depășit 550 de mii.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав