Unde dai şi unde crapă

Foto : euroasianews.md

Irina ASTAHOVA

Despre relaţiile moldo-ruse parcă s-a spus totul. Se ştie cine sînt duşmanii, cine sînt susţinătorii, cine, pe cine şi cu ce ameninţă. Însă este un subiect care a fost puţin atins în discuţiile publice. Este vorba despre percepţia acţiunilor dure ale Rusiei de către aliaţii ei – de cetăţenii simpli ai ţărilor post-sovietice, autorităţile cărora „au greşit” făcînd alegerea europeană. Chiar dacă nu au greşit prin alegere, dar pur şi simplu au greşit. Pedepsind o ţară, prin introducerea unor sancţiuni, Rusia, desigur, influenţează situaţia din acest stat, în primul rînd, subminînd economia. Însă, odată cu aceasta, se aprofundează divizarea societăţii, brusc cresc dispoziţiile radicale. Însă, în această situaţie, numărul susţinătorilor vectorului asiatic nu se majorează.

Da, nouă ni se spune că aceasta e o ţară mare, că ea nu poate acţiona altfel – toate imperiile, foste şi actuale, se comportă de pe poziţia puterii. Şi asta e soarta unei ţări mici – să se supună acestei forţe. Însă Moldova a fost şi ea cîndva parte a unui mare stat unitar. Şi suveranitatea şi-a obţinut-o tot cu binecuvîntarea Rusiei, care la fel şi-a declarat independenţa. O mare parte a populaţiei din R.Moldova a crescut în URSS. Iar majoritatea acestor oameni nu au calificat niciodată Rusia drept un duşman, mai mult, ei o percep ca pe o parte a Patriei lor. Însă, pe parcursul anilor, politica acestei puteri nu a contribuit la unificarea fostelor ţări-surori. Şi asta deoarece se baza pe bîta care loveşte în toţi – şi în ai noştri, şi în străini.

Un simplu exemplu. În luna august, Rospotrebnadzor a ameninţat din nou cu instituirea sancţiunilor împotriva vinificatorilor moldoveni, iar ministrul agriculturii, Vasile Bumacov, deja i-a liniştit săptămîna aceasta pe exportatorii moldoveni şi le-a promis că nu va fi un embargo la livrarea producţiei agricole. Însă declaraţiile lui au sunat aşa, de parcă totuşi va fi.

Rospotrevnadzor a anunţat despre loturile reţinute cu producţie alcoolică din Moldova şi a acuzat ministrul agriculturii de lipsa sistemului de control al siguranţei şi calităţii producţiei alcoolice. Ministerul agriculturii a reacţionat imediat – ministrul a semnat un ordin prin care tot exportul urmează să fie certificat în baza Protocolului de expertiză, eliberat de Centrului Naţional de Verificare a Calităţii Producţiei Alcoolice. Aceasta este singura structură acreditată în sistemul Federaţiei Ruse de verificare a calităţii. Ministrul a declarat că Rusia este un client deosebit şi noi vom face totul ca el să fie mulţumit.

Cu toate acestea, vinificatorii şi funcţionarii moldoveni sînt nedumeriţi, deoarece Rusia nu înaintează oficial standarde clare, cum de exemplu o fac Belarusul sau UE, ci îşi schimbă cerinţele în funcţie de conjunctura politică externă. În perioadele de acalmie, sistemul de verificare a calităţii din Moldova nu a generat nemulţumiri din partea structurilor ruseşti. Cel puţin, în anul acesta, pînă în luna august, nu au existat probleme. Însă, cum la orizont apar anumite situaţii politice conflictuale, imediat este declanşat mecanismul unui control mai dur al producţiei moldoveneşti şi ameninţarea cu embargoul.

Din păcate, pedepsind în mod public businessul moldovenesc, funcţionarii ruşi pedepsesc exclusiv businessul și cetăţenii moldoveni, dar nu funcţionarii, şi nu puterea, reprezentanţii căreia cumpără întreprinderile distruse şi creează condiţii pentru dezvoltarea producţiei, orientate deja spre Occident.

După embargoul din 2006 asupra vinurilor au fost distruse mai multe întreprinderi vinicole din Moldova, orientate spre Rusia, zeci de mii de fermieri care cultivau viţă de vie fiind nevoiţi să-şi părăsească casele şi să plece la muncă peste hotare. Ce a obţinut Rusia în afară de faptul că a biciuit public Moldova? Faptul că pe piaţa ei de vinuri şi-au întărit poziţiile statele care „scot” Moldova din zona influenţei ruseşti – Franţa, Spania, Italia, SUA etc. Faptul că în locul vinurilor poporului moldovenesc, care este deocamdată prieten, Rusia şi-a oferit piaţa oponenţilor ei din ţările occidentale. Iar în Moldova, spiritele antiruseşti au ajuns la absurd, aducînd în 2009 la putere alianţa pentru integrare europeană, inclusiv pe liberalii conduşi de Mihai Ghimpu.

Se presupunea că aceste măsuri vor stîrni nemulţumirea populaţiei împotriva politicii europene sau locale, care este greşită în opinia ruşilor. Însă această nemulţumire întărîtă radicalii din ambele părţi, divizează şi mai mult populaţia, nu soluţionează problema refuzului integrării europene şi nu majorează numărul susţinătorilor din Rusia şi Moldova. Da, într-o oarecare măsură, acest lucru a călit businessul moldovenesc, l-a ajustat la nişte standarde mai dure şi l-a impus să se orienteze spre alte state. Totodată, aceste măsuri i-au „trezit” pe unii cetăţeni cu atitudine prorusă şi i-a determinat pe unii să plece din ţară (inclusiv în Occident), iar pe alţii să se întoarcă cu faţa spre Europa. Dar oare acesta a fost scopul sancţiunilor?

Unde e logica? Aceste sancţiuni nu au o explicaţie economică, dar nici politică, deoarece rezultatul este diametral opus celui aşteptat. Aici pot fi două explicații – ori politica rusească este ghidată de interesele personale ale unor consilieri ai conducătorilor ruşi, ori această politică este bazată pe emoţii şi sentimentul de răzbunare şi, din cauza aceasta, nu este suficient de profesionistă şi generează erori de proporţii.

La începutul lunii septembrie, vizitele unor înalţi oaspeţi din Rusia în Moldova au tulburat din nou apele liniştite ale opiniei publice din Chişinău, care încă nu au ieşit din maluri după vacanţa din august. Ţinînd cont de faptul că aceste vizite au avut loc în paralel cu transmiterea de către autorităţile moldoveneşti a aeroportului în concesiune companiilor ruseşti şi, în ajunul summitului de la Vilnius al Parteneriatului Estic, unde Moldova aşteaptă să-şi confirme perspectiva ei europeană – readucerea în atenţie a subiectului dureros din relaţiile celor două ţări a fost inoportună.

Însă vicepremierul rus al F.Ruse, Dmitri Rogozin, vizitînd Chişinăul şi Tiraspolul la începutul lui septembrie, și-a exprimat ironic speranța că Moldova nu va îngheţa iarna, nu va pierde Transnistria şi nu va tăia relaţiile rămase cu Rusia, după semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană. În opinia lui, însăşi asocierea europeană a Moldovei este îndoielnică.

„Diferenţa dintre UE şi asociaţie este aproximativ la fel ca şi cea dintre canal şi canalizare. Voi, pur şi simplu, veţi sta într-un rînd, care, cel mai probabil, nu se va mişca. Înainte de a intra în UE, statul-candidat va trebui să probeze calitatea de membru al NATO, prin trimiterea militarilor săi în calitate de carne de tun la războaiele ce izbucnesc acum în lumea întreagă”, a declarat vicepremierul rus.

Cu siguranţă, domnul Rogozin este o personalitate interesantă şi neordinară, e un om deştept şi cult, cu o capacitate de muncă şi o erudiţie ce constituie un enorm potenţial pentru o activitate eficientă în vederea apropierii celor două ţări şi popoare. Și cu multe dintre cele enunţate de el nu poţi să nu fii de acord. Însă politica externă promovată de el în direcţia Moldovei poartă un caracter al atacurilor sporadice, lăsînd oponenţilor Rusiei motiv pentru răutate şi sarcasm, iar în sufletele moldovenilor – un sentiment de nedumerire şi supărare.

Firește, astfel de declaraţii au generat un val de nemulţumiri, cu o satisfacţie ascunsă faţă de asemenea cadouri, din partea liberalilor radicali, care au văzut înjosire şi insultă în afirmaţiile dure ale vicepremierului rus şi de aceea au propus ca el să fie declarat persona non grata. Preşedintele R.Moldova, Nicolae Timofti, a calificat cele spuse de Rogozin drept şantaj din partea Kremlinului. S-a pronunţat şi fostul şef al diplomaţiei române Teodor Baconschi. În opinia lui, declaraţiile făcute recent la Chişinău de către Dmitri Rogozin constituie „ameninţări inadmisibile la adresa unui stat suveran, independent şi neutru”.

Însă politicienii care consideră sincer sau formal că Moldova trebuie să menţină relaţiile cu Moscova s-au simţit penibil. Aceştia au declarat cu insistenţă că nu cred în posibilitatea deconectării gazului rusesc, a pierderii Transnistriei sau în alte ameninţări din partea Rusiei. De exemplu, în închiderea temporară a frontierei. Şi că, în general, Rogozin a vorbit din numele propriu, nu din numele ţării sale, de aceea „populaţia nu trebuie să leşine” în urma declaraţiilor lui. Ei au mai explicat că vicepremierului rus îi place să glumească şi să facă impresie în public, deşi, în cadrul negocierilor, el demonstrează un ton constructiv, practic şi nu a făcut nicio ameninţare la adresa părţii moldovene.

Într-adevăr, în general, vicepremierul rus a produs impresia unui om cu o atitudine prietenoasă şi constructivă faţă de Moldova, care se străduie să promoveze o politică îndreptată spre apropierea celor două ţări. Însă, probabil, ar fi oportun să se concentreze pe această politică, nu o promoveze prin atacuri. Numai în acest caz ea poate fi consecventă şi lipsită de orice fundal emoţional.

Deoarece comportamentul nu prea diplomatic al unor demnitari de rang înalt din Rusia îi provoacă pe unii analişti să afirme că Rusia deja a renunţat la Moldova, iar în timpul apropiat se va dezice şi de Transnistria. Şi toate aceste „declaraţii demonstrative” nu sînt mai mult decît o luare de rămas bun de la Moldova. Însă, în opinia noastră, oricare ar fi perspectiva statului moldovenesc – desigur mic faţă de puterea rusească – ar fi mult mai corect să fie extins în această țară cercul prietenilor Rusiei, nu fie înmulţiţi duşmanii ei.

Pentru aceasta, evident, Rusia ar trebui să promoveze în regiune o politică provenită dintr-un singur centru puternic, să coopereze mai mult cu elita pro-moldovenească, predispunînd-o nu spre o confruntare banală, ci pentru identificarea unor soluţii comune.