Cutremure stiri: 500

Moldova s-ar putea trezi cu embargo din partea Belarusului și Kazahstanului – opinie (VIDEO)

12 sep. 2013,, 16:09   Societate
13532 6
Foto: noi.md
„Produsele noastre nu sînt așteptate în Europa”, susține expertul economic Visarion Ceșuev. Într-un interviu acordat astăzi portalului informațional NOI.md, el a menționat că guvernanții de la Chișinău nu conștientizează un simplu lucru: dacă vînzătorul vrea să-și realizeze producția, trebuie să fie foarte precaut în relațiile sale cu cumpărătorul.

„Guvernarea noastră deja se vede în Europa, dar acolo nu ne așteaptă nimeni. Autoritățile noastre demonstrează o indiferență totală față de soarta producătorilor, mai ales, din sectorul agrar”, a spus Ceșuev.

Totodată, expertul a evidențiat că, în aceste condiții, ne putem aștepta la un embargo și la fructe și legume. Iar interdicțiile ar putea veni și din partea altor state, în care producția din Moldova este livrată în volum mare. „Eu presupun că vor urma restricții și din partea Belarusului, a Kazahstanului, posibil și a Kîrgîzstanului”, a precizat Ceșuev.

Mai mult, expertul consideră că, pe de o parte, sînt justificate îndoielile privind calitatea vinului moldovenesc. „Calitatea producției noastre a scăzut. Odată cu lichidarea Agenției ”Moldova-Vin”, a degradat și controlul asupra activității mai multor laboratoare de testare. În ultimii doi ani, din Moldova se pornește o cisternă cu vin de calitate și ajung în Rusia două pe jumătate cu apă”, a adăugat Visarion Ceșuev.

În condițiile create, susține expertul, vinovată de situația cu embargoul se face guvernarea actuală. ”Guvernul Leancă trebuie să-și dea demisia urgent și să nu compromită interesele cetățenilor Republicii Moldova”, a concluzionat Visarion Ceșuev.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав