X 
Cutremure stiri: 500

Hollande evocă din nou posibilitatea "unei soluţii politice în Siria"

13 sep. 2013,, 14:50   Externe
2474 0
Foto: ruvr.ru
Preşedintele francez François Hollande a evocat din nou, posibilitatea "unei soluţii politice în Siria", dar a afirmat totodată că "Franţa menţine presiunea" în vederea unei ieşiri din criză.

"În Siria, suntem într-o fază în care trebuie să încercăm cu bună-credinţă să terminăm cu armele chimice, să permitem controlul lor internaţional, distrugerea lor, acesta este conţinutul discuţiilor" purtate în prezent, a declarat Hollande pentru presă, la încheierea unei reuniuni cu preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas desfăşurate la Elysée.

"Aceasta ar trebui să permită, în cazul în care fiecare este conştient de responsabilitatea sa, să terminăm cu armele chimice în Siria şi să putem identifica o soluţie politică, dar Franţa menţine presiunea", a adăugat el.

Împreună cu Statele Unite, Franţa şi-a anunţat intenţia de a participa militar la o intervenţie împotriva regimului sirian, acuzat că ar fi responsabil de lansarea unui atac chimic care s-ar fi soldat, la 21 august, cu sute de morţi lângă Damasc.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a promis joi să plaseze sub control internaţional armele sale chimice, în contextul în care americanii şi ruşii poartă negocieri cruciale, la Geneva, în vederea evitării lansării unei intervenţii militare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав