Cutremure stiri: 502

Germania: guvernul şi opoziţia, cot la cot în sondaje, cu cîteva zile înaintea alegerilor

18 sep. 2013,, 10:00   Externe
2113 0
Foto : nbm.md
Partidele care formează actuala coaliţie de guvernare în Germania - conservatorii de la CDU-CSU şi liberalii de la FDP - şi cele din opoziţia parlamentară - socialiştii (SPD), ecologiştii (Grüne) şi formaţiunea de stînga Die Linke - se află la egalitate - 44% - în preferinţele electorale ale populaţiei, relevă cel mai recent sondaj de opinie, publicat marţi de revista Stern, cu doar cîteva zile înaintea alegerilor parlamentare din 22 septembrie.

Conservatorii cancelarului Angela Merkel ar obţine, potrivit sondajului, 39% din voturi, iar partenerii de la guvernare, liberalii, scad în preferinţele electoratului, exact la pragul electoral de 5%. De cealaltă parte, socialiştii germani ar primi 25% din voturi, Die Linke - 10%, iar Verzii - 9%. Aceste calcule preelectorale sînt subliniate de media întrucît în Germania este deseori urmată o adevărată tradiţie a marilor coaliţii de la guvernare, care formează un executiv stabil, uneori chiar cu partide cu orientări politice opuse.

Partidul antieuropean Alternative für Deutschland ar fi votat de 3% dintre germani, iar formaţiunea Die Piraten ar căpăta tot 3% din voturile alegătorilor la scrutinul electoral din 22 septembrie.

Pe de altă parte, deşi mai puţin de 40% dintre alegătorii germani ar vota Uniunea CDU-CSU, majoritatea lor se declară susţinători ai actualului cancelar Angela Merkel. Dacă ar putea alege cancelarul direct, 53% dintre germani afirmă că ar vota-o pe Merkel, şi doar 26% şi-ar da votul pentru candidatul SPD, Peer Steinbrück. 21% dintre cei intervievaţi nu îl vor cancelar pe niciunul dintre aceştia, mai arată rezultatele sondajului, preluat de Agerpres.

Ancheta sociologică a fost realizată de Institutul Forsa în perioada 10-16 septembrie pentru revista Stern şi postul de televiziune RTL, pe un eşantion reprezentativ de 2.502 persoane. Sondajul prezintă o marjă de eroare de +/-2,5%.
Cu doar cîteva zile înaintea alegerilor, liderul Verzilor, Jurgen Trittin, a intrat în atenția presei după ce s-a descoperit că, în 1981, a semnat un manifest electoral în care pleda pentru legalizarea pedofiliei. Trittin a declarat ieri că regretă decizia de atunci.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

[No canvas support]
  • Votat 0
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав