Arşiţa stiri: 233
Preşedintele stiri: 4151

Găgăuzia vrea să se "includă" în procesul de reglementare moldo-transnistreană

26 sep. 2013,, 09:22   Politică
2987 0
Foto: ipn.md
Deputați din Parlamentul Republicii Moldova și Găgăuziei discută posibilitatea "includerii" Găgăuziei în procesul de negocieri privind reglementarea moldo-transnistreană. După cum a relatat serviciul de presă al Adunării Naționale (Parlamentului) din Găgăuzia, acest lucru a fost discutat la întîlnirea delegației Parlamentului Republicii Moldova, condusă de speakerul Igor Corman cu prezidiul parlamentului găgăuz.

Părțile au discutat probleme precum cum ar fi recunoașterea constituțională a Legii Republicii Moldova "Cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei ( Gagauz - Yeri )", respectarea strictă a tuturor autorităților din țara a Legii privind statutul Găgăuziei, dezvoltarea cooperării cu Rusia și perspectiva aboliriide embargoului vinului impus de Moscova, precum și acordarea Găgăuziei a cotei de deputați în Parlamentul Republicii Moldova.

Făcînd bilanțul întîlnirii, speakerul Igor Corman și vicepreședintele Parlamentului găgăuz, Demian Caraseni, și-au exprimat satisfacția privind dialogul avut și au convenit să se întîlnească în fiecare trimestru pentru a discuta problemele acumulate. Următoarea întîlnire a reprezentanților Parlamentul Republicii Moldova și Adunării Populare a Găgăuziei va avea loc pînă la sfîrșitul anului la Chișinău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав