X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4078

Dodon: Chirtoacă s-a speriat (VIDEO)

8 oct. 2013,, 11:40   Societate
3774 8
Foto: noi.md
În trei luni socialiștii au colectat, prin intermediul corturilor instalate în capitală, 90 de mii de semnături pentru demiterea primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă. Despre aceasta a comunicat în cadrul unei conferinţe de presă liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon. Potrivit lui, aceasta „demonstrează clar că chişinăuienii sînt împotriva lui Chirtoacă”. Astăzi liderul PSRM a venit cu un apel către consilieri ca să susțină inițiativa socialiștilor privind demiterea primarului.

”Discuții cu consilierii au fost lansate și vor fi. La ultima ședință anume de asta s-a speriat Chirtoacă – că putea fi creată o majoritate care îl va demite. Vreau să văd la următoarea ședință dacă comuniștii sînt împreună cu Chirtoacă, cu care au furat 30 de hectare de teren în Chișinău, sau dacă vor vota pentru demiterea lui”, a spus Dodon.

Socialistul a făcut un apel și către primarul capitalei: „Domnule pretins cavaler Chirtoacă, dacă ai cinste și onoare, ar fi bine să-i convingi pe consilierii liberali să voteze pentru această demisie”.

Igor Dodon a mai anunțat că, începînd de astăzi, PSRM demarează pe întreg teritoriul țării campania ”Moldova are nevoie de altceva”, care are drept scop menținerea unui dialog permanent cu cetățenii asupra problemelor precum pensiile, salariile, compensațiile nominative. Discuțiile vor avea loc în corturile instalate în mai multe regiuni ale republicii, unde cetățenii vor fi audiați de consilieri raionali și cei locali membri PSRM.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?