Arşiţa stiri: 214
Jocurile Olimpice stiri: 267
Transnistria stiri: 1417

Experți despre progrese și regrese înregistrate de R.Moldova înainte de summitul de la Vilnius

8 oct. 2013,, 11:56   Societate
2676 0
Foto: info-prim.md
Marea miză a summitului de la Vilnius este Ucraina și asta pentru că în Republica Moldova reformele recomandate de Uniunea Europeană se fac doar pe hîrtie. Există multe lacune la capitolul corupție, justiție și exercitarea drepturilor omului. Concluzia aparține unui grup de experți, care a prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă rezultatele unui raport de monitorizare pentru perioada iunie-septembrie curent, notează NOI.md.

Directorul executiv al ADEPT, Igor Boțan, a menționat că înainte de summitul din noiembrie de la Vilnius țara noastră mai înregistrează rezultate foarte joase privind combaterea corupției sau reforma în justiție. „Eu cred că odată cu trecerea CNA în subordinea guvernului s-a perturbat însăși concepția acestei instituții, care, în multe cazuri, a avut un comportament mai mult decît straniu. În activitatea centrului nu am văzut nici un conflict de interese privind înalții demnitari – doar la nivel de primari. Cît ține de reforma Procuraturii Generale, e doar la nivel de principiu, deși s-a format un grup de lucru în această direcție cu Ministerul Justiției. Referitor la problema transnistreană, remarcăm un progres extrem de redus. În ultima perioadă au fost mai multe altercații în zona de securitate. Despre posturile de control migrațional opoziția a spus că dezbină țara. Straniu, dar și partea transnistreană a spus că divizează R.Moldova, or, acesta este conceptul ei”, a subliniat expertul.

La capitolul relații comerciale, s-a menționat că tensiunile moldo-ruse din ultimul timp au scos la iveală o serie de probleme ce țin de calitatea produselor moldovenești. “Embargoul impus de ruși și restricțiile la produsele agroalimentare din Moldova, fără a include aici latura politică, au scos la suprafață lacunele ce țin de infrastructura calității. O evoluție pozitivă se observă prin decizia Comisiei Europene despre posibilitatea eliminării cotelor pentru produsele vinicole din țara noastră”, a precizat Denis Cenușă, reprezentant Expert-Grup.

“Miza UE pentru summitul de la Vilnius este Ucraina și asta pentru că în R.Moldova reformele se fac doar pe hîrtie și mai avem foarte mult de lucru pentru a realiza toate recomandările prevăzute în Planul de acțiuni”, a mai concluzionat Igor Boțan.

Menționăm că la sfîrșitul lunii noiembrie, la Vilnius va avea loc Summitul Parteneriatului Estic, unde R.Moldova urmează să semneze Acordul de asociere cu UE.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав