|
Foto: b1.ro |
Organizația, cu sediul la Haga, a fost fondată în 1997 pentru a supraveghea punerea în aplicare a Convenției privind interzicerea armelor chimice. De asemenea, organizația a fost recent însărcinată, printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU, să supervizeze distrugerea pînă pe 30 iunie 2014 a impozantului arsenal chimic deţinut de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Printre nominalizările pentru această distincție s-au numărat Edward Snowden, fost angajat al NSA și urmărit de Statele Unite pentru spionaj, tînăra activistă pentru dreptul la educaţie Malala Yousafzai, cît și un doctor congolez, Denis Mukwege, care a ajutat victime ale violurilor să se reabiliteze.
Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2012 a fost obţinut de către Uniunea Europeană, care a decis ca premiul de aproximativ două milioane de euro să fie investit în patru proiecte, de pe urma cărora urmau să beneficieze circa 23.000 de copii, victime ale unor conflicte militare.
Un număr de 93 de astfel de distincții au fost oferite în perioada 1901 - 2012, cu 15 femei laureate. Vîrsta medie a laureaților Premiului Nobel pentru Pace este de 62 de ani. De asemenea, un singur cîștigător, Le Duc Tho, a refuzat să fie desemnat cîștigător al acestei înalte distincții.
Adăuga comentariu