X 
Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4075

Nori negri în relațiile diplomatice Ruso-Olandeze

17 oct. 2013,, 19:20   Externe
3072 0
Foto: ria.ru
Două incidente ce au vizat diplomaţi din Olanda şi Rusia au afectat, în ultima perioadă, relaţiile bilaterale dintre cele două ţări, chiar în Anul Prieteniei Ruso-Olandeze.

Săptămîna trecută, poliţiştii olandezi au intrat în casa lui Dmitri Borodin, prim secretar al ambasadei Rusiei din Haga, şi l-au reţinut mai multe ore, după ce vecinii au anunţat că au auzit certuri în apartament şi că bărbatul îşi maltrata copiii. Ministrul olandez de Externe şi-a cerut ulterior scuze, pentru că au fost încălcate prevederile Convenţiei de la Viena referitoare la imunitatea diplomatică.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, ceruse explicaţii din partea Olandei pentru "încălcarea grosolană" a Convenţiei. "Aşteptăm o explicaţie, scuze şi pedepsirea celor responsabili", declarase Putin într-o conferinţă de presă.

Diplomatul rus, care are doi copii mici, a relatat că poliţiştii au făcut uz de forţă, pentru a intra în apartamentul său. El ar fi fost bătut, încătuşat şi dus la o secţie de poliţie, de unde a fost eliberat a doua zi.

Nu a trecut prea mult timp pînă a avut loc un incident la Moscova, ca o replică la cele întîmplate în Haga. Un diplomat olandez a fost agresat, marţi seara, în locuinţa sa din Moscova. Onno Elderenbosch (60 de ani) a fost rănit uşor, după ce doi bărbaţi necunoscuţi au intrat în locuinţa sa, dîndu-se drept electricieni, l-au lovit, l-au legat şi au scris cu ruj pe oglindă LGBT (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transexuali).

Ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, l-a convocat pe ambasadorul rus pentru explicaţii. "Oamenii noştri trebuie să poată lucra în condiţii sigure şi dorim garanţii din partea autorităţilor ruse că îşi asumă responsabilitatea în acest sens", a spus el. Ministerul rus de Externe a reacţionat prompt, şi-a cerut scuze şi a spus că poliţia din Moscova ia toate măsurile pentru a-i găsi şi pedepsi pe cei vinovaţi.

Relaţiile bilaterale sînt tensionate, după ce Rusia a reţinut, luna trecută, sub acuzaţia de piraterie, 30 de activişti Greenpeace, aflaţi la bordul unui vas olandez. Guvernul de la Haga a luat măsuri juridice contra Rusiei. Activiştii protestau faţă de planurile de explorare a petrolului din zona arctică. Organizaţia a denunţat condiţiile de detenţie ale militanţilor săi, calificîndu-le drept "inumane".
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?