Cutremure stiri: 500

Bancă sancţionată cu 2,5 miliarde de dolari pentru înşelarea a peste 10.000 de clienţi

21 oct. 2013,, 10:58   Externe
2010 0
Foto: farciennes.be
O divizie de credite de consum a băncii britanice HSBC trebuie să plătească despăgubiri de 2,46 miliarde de dolari către peste 10.000 de clienţi şi investitori care s-au asociat într-un proces colectiv, acuzînd creditorul că i-a înşelat în perioada premergătoare crizei financiare.

O instanţă din SUA a stabilit că firma de credite de consum Household International, controlată de HSBC, şi trei foşti directori ai acesteia, le datorează reclamanţilor daune de 1,48 miliarde de dolari şi dobînzi de 986 milioane de dolari, potrivit Wall Street Journal.

Grupul financiar a anunţat că va contesta decizia.

În urmă cu patru ani, Household International a fost găsită vinovată, în proces cu juriu, de încălcarea legislaţiei federale în domeniul valorilor mobiliare. Procesul se referă la activităţi derulate în prima parte a deceniului trecut, compania fiind acuzată că a înşelat clienţii în ceea ce priveşte dobînzile percepute şi a ascuns în contracte penalizări usturătoare pentru întîrzierea plăţilor.

Acelaşi juriu a decis că Household International a înşelat investitorii pe pieţele financiare cu privire la calitatea creditelor acordate şi a înfăptuit fals în raportările financiare din 2001 şi 2002.

HSBC a preluat Household International în 2002. La acea dată, Household era a doua cea mai mare firmă de consumer finance din SUA. Instituţia acorda credite de consum, carduri de credit şi împrumuturi destinate achiziţiei de automobile second-hand, vizînd în principal clienţi "subprime" (cu o situaţie financiară mai slabă).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав