X 
Arşiţa stiri: 210
Jocurile Olimpice stiri: 271
Transnistria stiri: 1460

"Nodul gordian" transnistrean trebuie "tăiat"

29 oct. 2013,, 14:45   Societate
2734 0
Foto: europalibera.org
În ajunul Conferinţei Internaţionale cu privire la reglementarea conflictului transnistrean, care va avea loc în oraşul german Landshut, organizată de Misiunea OSCE în Moldova, şefa misiunii, Jennifer Brush a oferit un interviu în exclusivitate Agenţiei "Infotag".

Partea II

"I": Aţi participat la negocierile în formatul "5+2", care sînt impresiile? Care este, în opinia dumneavoastră, nivelul de pregătire al negociatorilor de a lua decizii politice. Au avut loc deja cinci runde de negocieri, iar unicul rezultat este prelungirea Protocolului de transportare feroviară a mărfurilor?

J.B.: Desigur, am menţionat anterior că am obţinut şi alte rezultate în procesul de negociere. La moment avem două metode de abordare a problemei. Prima metodă este că statutul politic final nu se discută atît timp, cît părţile implicate nu vor recăpăta încrederea unul în celălalt. A doua metodă este să spunem "cum putem recăpăta încrederea, dacă nu ştim ce statut dorim să obţinem?" Desigur aceste două procese trebuie să se dezvolte în paralel, dintr-o parte trebuie să consolidăm încrederea, iar pe de alta să ne gîndim la cum trebuie să arate acest statut. La sigur că acel statut asupra căruia vor putea să se înţeleagă ambele părţi va fi mai presus decît ideea descentralizării puterii, dar şi decît cel care, formal, există acum în RM.
Ultimii 1,5 ani i-am petrecut călătorind cît mai mult posibil prin Moldova şi am observat că autorităţile locale îşi doresc să-şi poată rezolva singure problemele. Această descentralizare va afecta nu doar Transnistria ci şi alte unităţi teritoriale din RM. Doresc să văd Moldova ca fiind o ţară multiculturală şi multietnică, în care toţi cetăţenii, indiferent de religie, limbă sau etnie se vor simţi confortabil într-un loc public.

Am menţionat anterior că Moldova se află la intersecţia civilizaţiei slave, latine şi turceşti, fapt care, pentru mine, face Moldova să fie o ţară fascinantă. Şi mi-aş dori ca locuitorii acestei ţări să considere la fel.

"I": Cum credeţi, cînd negocierile se vor concentra asupra statutului regiunii transnistrene şi de ce Tiraspolul refuză să discute chestiunile legate de statutul politic al Transnistriei în componenţa RM?

J.B.: Orice problemă pe care o discutăm în formatul "5+2" este în primul rînd, politică şi într-un mod sau altul afectează Transnistria.

"I": Cum credeţi de ce nu este soluţionată chestiunea strict umanitară de demontare a telegondolei industriale de la Rîbniţa?

J.B.: Cu toate că sînt Şeful Misiunii OSCE în Moldova şi reprezint cele 57 de state membre, sînt cetăţean al SUA, iar noi credem în parteneriatul public-privat cu întreprinderile comerciale. Această telegondolă, parţial, aparţine unei companii private numită "Lafarge", aceasta a fost gata să evalueze costul lucrărilor de demontare, însă Ministerul Situaţiilor Excepţionale din Rusia a luat asupra lui această sarcină şi şi-a expus dorinţa de a efectua lucrările, fapt pe care îl salutăm. Totuşi sînt de părerea că această problemă putea fi soluţionată la nivel local, fără a fi implicată comunitatea internaţională.

"I": OSCE promovează activ cîteva proiecte de lichidare a substanţelor deosebit de periculoase de la uzinele din Moldova şi Transnistria. Care sînt rezultatele şi vor fi aceste proiecte prelungite în 2014 - 2015?

J.B.: Sîntem foarte mulţumiţi atît de lichidarea substanţelor periculoase, cît şi de cooperarea celor două părţi. Din păcate, cu cît mai mult progresăm în domeniu cu atît mai multe cantităţi de substanţe sînt găsite. La moment, se efectuează lucrări în privinţa unui volum de 105 tone de pesticide, dar mai sînt depozitate cantităţi enorme în Transnistria. Cantitatea de pesticide aduse aici în perioada sovietică este pur şi simplu nemaipomenită. Încerc să înţeleg care a fost planul agricol al sovieticilor pentru această regiune. Nu pot înţelege la ce s-au gîndit.

"I": Cum credeţi, retragerea trupelor ruseşti din Transnistria este o condiţie obligatorie pentru reglementarea conflictului transnistrean?

J.B.: Nu mă focusez asupra forţelor pacificatoare, scopul meu este de a soluţiona conflictul. Nu cred că este nevoie de forţe pacificatoare, nici civili, nici militari, pentru că nu există vreun conflict.

"I": Operaţiunea pacificatoare de pe Nistru a fost discutată în repetate rînduri la diferite nivele. În opinia dumneavoastră, aceasta este una efectivă sau este timpul de căutat o alternativă?

J.B.: Desigur scopul meu este de a soluţiona conflictul, iar în urma soluţionării forţele pacificatoare vor fi de prisos. Cred că această chestiune poate fi privită din două puncte de vedere. Primul este că aceste forţe şi-au îndeplinit predestinarea pentru că timp de 21 de ani a avut loc doar un singur deces. Al doilea punct de vedere este faptul că în comparaţie cu conflictele din Nagorno-Karabakh şi Osetia de Sud, populaţia de aici preferă să trăiască paşnic.

Ca mamă consider că nu este ceva normal, fiind copil să creşti într-un mediu, unde ai nevoie de forţe de menţinerea păcii. Cred că majoritatea părinţilor ar prefera să se poată deplasa liber, fără a fi nevoiţi să vadă soldaţi înarmaţi sau echipament militar.

"I": Cum aţi explica poziţia Chişinăului şi a Tiraspolului asupra "forţelor pacificatoare" de pe Nistru, doar se exclud reciproc. RM doreşte schimbarea "forţelor pacificatoare" cu forţele civile internaţionale sub egida ONU sau OSCE, iar Transnistria insistă asupra pacificatorilor ruşi?

J.B.: Cred că acest conflict poate fi soluţionat şi va fi soluţionat! Nu pot spune exact cînd. Aceasta poate să se întîmple nu prea curînd, deoarece problema este cu adevărat complicată. În privinţa reglementării conflictului transnistrean, de rînd cu mecanismele existente, este necesar de a proceda astfel ca interesul societăţii asupra acestei probleme să crească. Pentru ca conflictul să fie soluţionat, din ambele părţi este nevoie de înţelepţi politici, capabili de a planifica viitorul ţării pentru 20 - 30 de ani înainte. Astfel i-aş numi. Aceşti înţelepţi politici trebuie să dorească şi să poată să reglementeze conflictul între cele două maluri ale Nistrului, iar cetăţenii - care achită taxele, trebuie să solicite activ liderilor ca aceştia să depună eforturile necesare pentru a crea o ţară unită, prosperă şi cel mai important, fără conflicte.

"I": Vă mulţumim pentru interviul acordat.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав