|
Foto: adevarul.ro |
Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, nu va renunţa la putere fără să primească garanţii în ceea ce priveşte viitorul ţării sale şi a propriului destin, consideră prim-ministrul rus, Dmitri Medvedev.
„Cred că ideile, care sînt promovate uneori, de genul haideţi să-l excludem pe preşedintele Assad şi după aceea stabilim ce şi cum, nu sînt realiste”, a declarat el într-un interviu acordat agenţiei Reuters.
Medvedev a menţionat că nu este posibil să i se ceară preşedintelui Assad să se retragă de la negocieri, de aceea toate părţile, atît conducerea Siriei, cît şi liderii opoziţiei, trebuie să facă un compromis.
Adăuga comentariu