X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Ordinea de oferire a compensaţiilor în perioada rece a anului a rămas neschimbată

4 noi. 2013,, 11:00   Societate
3048 0
Foto: vedomosti.md
Ordinea de oferire a compensaţiilor locuitorilor Chişinăului pentru perioada rece a anului a rămas aceeaşi.

Potrivit agenţiei "Infotag", şeful Direcţiei locativ-comunale şi amenajare din cadrul Primăriei Chișinău, Petru Gontea, a spus că locuitorii capitalei care corespund cererilor municipalităţii pentru obţinerea compensaţiilor în timpul rece al anului trebuie să prezinte şefilor fondurilor locative cererile şi aceleaşi documente ca şi în anul precedent.

Potrivit lui, Consiliul municipal Chişinău intenţionează să solicite pretendenţilor la compensaţii şi adeverinţe de la Inspectoratul Fiscal de Stat despre veniturile reale ale familiei, însă s-a dovedit că dispoziţia nu poate fi pusă în practică. Imediat după aprobarea modificărilor în regulamentul CMC, Inspectoratul Fiscal elibera adeverinţe cu privire la venituri, însă a renunţat la această practică atunci cînd numărul acestora a crescut considerabil.

"Organele fiscale nu fac faţă unui astfel de flux de solicitări, afirmînd că este încălcată securitatea datelor cu caracter personal. Municipalitatea a solicitat acces la baza de date a Inspectoratului Fiscal pentru a verifica datele cu privire la venituri ale persoanelor care solicitau compensaţii. O astfel de dispoziţie se propune a fi introdusă în Codul fiscal şi a-l implementa în practică din ianuarie 2014", a spus Gontea.

"Pachetul de documente care urmează să fie prezentat de către preşedinţii fondurilor locative trebuie să conţină: cererea, adeverinţa despre componenţa familiei, adeverinţele de naştere ale copiilor, adeverinţa de pensie cu menţionarea mărimii acesteia, copia adeverinţei de căsătorie, adeverinţă de la locul de muncă (pentru cei angajaţi), extras din contul personal din fondul locativ municipal, cartea tehnică a casei. Compensaţiile sînt oferite familiilor cu venitul lunar mai jos de 1700 de lei pentru fiecare membru al familiei. Pretendenţii pot depune cererile pînă la finele lunii aprilie 2014.

Pentru perioada rece 2012-2013, în Chişinău au primit compensaţii pentru căldură 34 de mii de familii. Din bugetul municipal au fost alocaţi în acest scop circa 100 mil. lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?