X 
Cutremure stiri: 502

Direcţia dinamică Volvo a făcut posibilă o inedită cascadorie executată de Jean-Claude Van Damme

14 noi. 2013,, 12:39   Ştiri Auto
2205 1

Foto: Volvo Trucks

În cel mai recent film Volvo Trucks, ce are la bază un test demonstrativ, vedeta filmelor de acţiune Jean-Claude Van Damme execută unul din şpagatele sale celebre, între două autocamioane Volvo FM, ce merg în marşarier.
Totuşi, această cascadorie incredibilă, în premieră mondială, a devenit posibilă numai datorită sistemului de directie dinamica Volvo - Volvo Dynamic Steering.

Volvo Dynamic Steering - un sistem inovator dezvoltat de Volvo Trucks - îmbunătăţeşte mult precizia şi stabilitatea în toate situaţiile de condus. Acesta funcţionează prin intermediul unui motor controlat electronic, reglat de aproximativ 2.000 de ori pe secundă, pentru a crea o direcţie extrem de precisă. La mersul în marşarier, sistemul Volvo Dynamic Steering oferă un control excelent cu efort minim.

„Filmul reprezintă o demonstraţie perfectă a stabilităţii direcţionale pe care o poate oferi sistemul Volvo Dynamic Steering", explică Jan-Inge Svensson, inginerul responsabil cu dezvoltarea software-ului de sistem, din cadrul companiei Volvo Trucks. „Stabilitatea şi controlul sunt atât de bune, încât un autocamion se poate deplasa în marşarier pe o distanţă lungă şi cu o precizie extrem de înaltă, exact ceea ce trebuia făcut în acest film. Trebuia ca totul să fie perfect, până la ultimul centimetru."

La viteze reduse, sistemul Volvo Dynamic Steering asigură un control al direcţiei aproape fără efort şi îmbunătăţeşte manevrabilitatea. De asemenea, motorul electronic reglează automat direcţia şi compensează neregularităţile ce se transmit către volan, ca de exemplu curenţii de aer laterali şi denivelările suprafeţei drumului. Drept rezultat, necesitatea de a efectua în mod constant mici ajustări ale direcţiei este mult redusă. Mai mult, sistemul Volvo Dynamic Steering va readuce în mod automat volanul în poziţia iniţială în momentul în care este eliberat, reducând şi mai mult efortul şoferului.

În filmul „The Epic Split", sistemul Volvo Dynamic Steering este cel care permite şoferilor celor două autocamioane să menţină exact aceeaşi distanţă şi viteză în timp ce se deplasează în marşarier. Calităţile atletice ale lui Jean-Claude Van Damme şi abilitatea şoferilor sunt esenţiale pentru succesul cascadoriei, dar fără sistemul Volvo Dynamic Steering această performanţă nu ar fi fost posibilă.

"Calităţile sistemului contribuie nu doar la crearea unui excelent film, acestea sunt foarte practice pentru şoferii de camioane, în special în situaţiile care necesită multe manevre de virare", adaugă Jan-Inge Svensson. „De exemplu, manevrele în marşarier în zone înguste sau pe teren accidentat. La deplasarea în marşarier a unei remorci, micile modificări ale direcţiei pot avea un impact considerabil asupra direcţiei vehiculului, iar efortul depus de şofer într-un autocamion obişnuit poate fi mult mai mare. Totuşi, direcţia dinamică Volvo va ajuta şoferul să menţină autocamionul în linie dreaptă şi va oferi un control net superior asupra acestuia".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав