X 
Arşiţa stiri: 233
Preşedintele stiri: 4151

Fermierii moldoveni ar putea fi lipsiţi de dreptul de a prelucra terenurile din apropierea traseului Tiraspol-Rîbniţa

20 noi. 2013,, 09:00   Societate
3048 0
Foto: noi.md
Începînd cu anul viitor, locuitorii satelor moldoveneşti din stînga Nistrului îşi pot pierde dreptul de a prelucra terenurile agricole din apropierea traseului Tiraspol-Rîbniţa. Acest fapt poate deveni consecinţa deciziei autorităţilor autoproclamatei rmn de a modifica mecanismul de prelucrare a pămîntului de către săteni, care funcţionează din 2006.

Agenţia "Infotag" transmite cu referire la comunicatul de presă al MAE al Transnistriei că recent, în oficiul din Chişinău al Misiunii OSCE a avut loc şedinţa ordinară a grupurilor de experţi cu privire la discutarea problemelor sectorului economic. Şedinţa a fost dedicată discutării problemei de folosire de către fermierii moldoveni a loturilor de pămînt din raionul Dubăsari, Transnistria.

În cadrul şedinţei, delegaţia transnistreană a aşteptat propunerile de modificare şi optimizare a actualului mecanism de folosire temporară a pămîntului, promise de oficialii de la Chişinău, însă acestea nu au fost enunţate.

MAE din regiune a menţionat că "reînregistrarea fermierilor moldoveni de către organele competente ale Transnistriei nu a fost finalizată la 1 octombrie, cum a fost planificat, deoarece fermierii moldoveni nu au prezentat toate documentele necesare".

Potrivit Tiraspolului oficial, "lipsa de propuneri coordonate pentru modificarea mecanismului temporar de prelucrare a pămîntului din 2006 pune la îndoială ordinea de folosire de către fermierii moldoveni a loturilor de pămînt din raionul Dubăsari din RMN, pentru anul 2014"

Problema terenurilor disputate a apărut în 1999, cînd în locul postului de pacificatori Doroţkaia, Transnistria a instalat un punct de trecere. După aceasta a început să împiedice ţăranii să traverseze traseul Tiraspol-Rîbniţa şi să prelucreze loturile de pămînt pe care autorităţile autoproclamatei rmn le consideră ca fiind sub jurisdicţia sa. Ţăranii erau obligaţi să achite impozite şi taxe pentru recolta obţinută. În consecinţă, din 2004 ţăranii au refuzat să mai prelucreze aceste pămînturi, care de atunci stau pîrlog. Ţăranii au contestat acţiunile Tiraspolului la CEDO, învinuind Rusia de încălcarea drepturilor acestora.

Din aprilie 2006, potrivit acordului semnat cu administraţia raionului Dubăsari, locuitorii satelor Doroţcaia, Coşniţa, Pogrebea, Pîrîta, Cocieri, Vasilievca, Molovata Nouă au obţinut permisiunea de a înregistra gratis dreptul la folosirea a 6,3 mii ha de pămînt şi în baza certificatelor să le prelucreze pînă în 2009. Aceste loturi au 5,6 mii de proprietari – săteni care au documentele corespunzătoare emise de organele abilitate ale Republicii Moldova. Regimul de subvenţionare al utilizării loturilor de pămînt prevedea scutirea ţăranilor de plata vamală pentru transportarea recoltei şi nu permitea colectarea altor taxe, în special, migraţionale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав