Cutremure stiri: 502

Ucraina trebuie să-și reglementeze datoriile față de Rusia, indiferent de relațiile pe care le va avea cu UE

27 noi. 2013,, 10:55   Externe
3443 1
Foto: lb.ua
Companiile ucrainene trebuie să-și reglementeze datoriile pe care le au față de băncile ruse, indiferent de decizia pe care Kievul o va lua în legătură cu relațiile sale cu Uniunea Europeană, a declarat marți președintele rus Vladimir Putin, aflat într-o vizită în Italia.

"Noi am discutat cu Ucraina și vom continua să discutăm pentru reglementarea acestor datorii, oricare va fi decizia finală a acestei țări în privința Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană", a afirmat șeful statului rus, într-o conferință de presă ținută la încheierea unei reuniuni ruso-italiene la nivel înalt, organizată la Trieste (nord-estul Italiei), după cum relatează RIA Novosti.

Potrivit liderului de la Kremlin, datoriile întreprinderilor ucrainene față de patru mari bănci ruse — Gazprombank, Sberbank, VEB și VTB — se ridică în prezent la peste 20 de miliarde de dolari, la care se adaugă încă peste 280 miliarde de ruble (circa 8 miliarde de dolari).

Guvernul de la Kiev a suspendat săptămîna trecută pregătirea Acordului de asociere a Ucrainei la UE, motivîndu-și decizia prin necesitatea de a promova relațiile sale economice cu Rusia și cu alte state membre ale Comunității Statelor Independente (CSI).

Liderii europeni au denunțat "presiunile externe suportate de Ucraina" și au criticat poziția adoptată de Moscova în privința perspectivelor de integrare europeană a fostei republici sovietice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав