Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Ostalep: Cine dintre semnatarii Declarației de Independență au colaborat cu serviciile secrete?

16 dec. 2013,, 16:57   Politică
9625 7
Foto: noi.md
Fostul viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene Valeriu Ostalep îndeamnă deputații din Parlamentul Republicii Moldova să revină la examinarea Legii lustrației, care prevede că toate arhivele serviciilor secrete să fie accesibile publicului. Contactat de NOI.md, Valeriu Ostalep a spus că după revenirea la Legea lustrației ar exista riscul de a ieși la iveală mai multe informații referitoare la semnatarii Declarației de Independență a Republicii Moldova.

Îndemnul fostului viceministru vine în contextul deciziei Curții Constituționale, potrivit căreia limba de stat a Republicii Moldova este limba română, şi nu moldovenească, iar Declarația de Independență prevalează asupra Constituției țării.„Eu, ca cetățean, mă conduceam pînă în prezent de prevederile Constituției. Nu știu cum pot să mă conduc de prevederile Declarației. Iar decizia Curții Constituționale trezește multe semne de întrebare.

Dar dacă Curtea, după logica ei, tratează Declarația de Independență ca un act inclusiv juridic după care noi trebuie să ne conducem, înseamnă că la mine, ca cetățean, apare întrebarea – de cine a fost semnat acest document? Din toți semnatarii, sigur, nici unul, în momentul semnării, nu era agent al serviciilor speciale străine? De aceea trebuie să ne întoarcem la această lege ca să aflăm cine dintre actualii politicieni au colaborat cu serviciile străine pînă în 1991”, a subliniat Ostalep.

Potrivit fostului vicepremier, dacă Legea lustrației ar fi votată și iar la iveală ar ieși unele informații precum că unii semnatari au colaborat cu serviciile secrete, „însăși Declarația va începe să aibă un statut foarte ciudat”.

Valeriu Ostalep consideră că după decizia CC nu se va schimba nimic, iar articolul 13 din legea supremă a statului nu va fi modificat.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?