Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4070

Viceministrul Transporturilor comentează acuzațiile privind implicarea sa într-o schemă frauduloasă

23 dec. 2013,, 17:30   Societate
6376 0
Foto: tribuna.md
Viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vladimir Cebotari, respinge acuzațiile care i se aduc, privind implicarea sa într-o escrocherie, în urma căreia circa 100 de oameni au fost prejudiciați material. Solicitat de NOI.md, funcționarul a calificat învinuirile, formulate de Asociația pentru Prevenirea Crimelor Economice și Corupției, drept invenții.

“Acuzații de acest gen poate să facă oricine. Este un neadevăr și nici nu intenționez să lupt în această direcție ca să demonstrez ceva, pentru că nu poți să lupți cu niște invenții”, a declarat Cebotari.

Totodată, viceministrul a negat informația precum că sora lui, Mariana Cebotari, ar fi proprietara unei firme, specializate în construcția mansardelor și precizează că aceasta nu a activat niciodată într-o astfel de companie.

“Sora mea nu este proprietară în vreo astfel de firmă de construcții. Ea a activat în diverse domenii, inclusiv într-o companie farmaceutică. Aceste acuzații nu au nicio legătură cu mine și nici cu activitatea ei”, a subliniat Cebotari.

Menționăm că reprezentanții Asociației pentru Prevenirea Corupției au declarat că Vladimir Cebotari ar acoperi ilegalitățile comise de o firmă de construcții, a cărei proprietară ar fi sora funcționarului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?