X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Peste o mie de candidați serioși pentru colonizarea planetei Marte

2 ian. 2014,, 20:00   Ştiinţă şi IT
5451 0
Foto: podrobnosti.ua
„Mars One”, organizația olandeză care vrea să trimită oameni pe Marte intr-o misiune de colonizare a planetei, începînd cu 2025, a anunțat ieri trecerea la a doua etapă de selecție a candidaților înscriși pe site-ul oficial. Reprezentanții organizației au selectat 1058 dintre cele 200.000 de persoane dornice sa facă parte din primul echipaj uman care va ateriza și va ramîne pe Marte.

„Apreciem foarte mult și sîntem impresionați de numărul mare de oameni care s-au înscris. Totuși provocarea cea mai mare în ce îi privește pe cei 200.000 de candidați a fost sa îi separăm pe cei care se simt apți fizic și mintal să devină ambasadori umani pe Marte, de cei care nu iau misiunea în serios”, a declarat cofondatorul „Mars One”, Bas Lansdorp, potrivit unui comunicat de presa al organizației.

Potrivit organizatorilor misiunii, fiecare candidat a fost anunțat ieri prin e-mail daca a trecut sau nu la etapa următoare. Pentru cei care nu au fost selectați mai există o șansă. Ei vor putea face o solicitare din nou la o dată ce nu a fost încă stabilită.

Conform mashable.com, din cei 1058 de candidați selectați, 586 sînt bărbați și 472 – femei. Cei mai mulți provin din Statele Unite ale Americii (297), Canada (75), India (62) și Rusia (52). Majoritatea candidaților au sub 36 de ani, 813 sînt angajați, iar 164 sînt îincă la școală. 347 dintre ei au terminat o facultate, 159 au studii de masterat și 29 au diploma de doctor. Cu toții vor trece prin mai multe faze de selecție în 2014 și 2015, care includ simulări menite să le testeze capacitățile fizice și emoționale, a declarat medicul Norbert Kraft, liderul echipei medicale de la „Mars One” și laureat al NASA Group Achievement Award 2013.

Detalii legate de selecția care va avea loc începînd de anul viitor nu au fost încă făcute publice, în principal din pricina negocierilor neîncheiate cu mai multe companii media pentru primirea dreptului de difuzare a procedurilor de selecție. Una dintre principale surse de finanțare ale misiunii va fi un reality show.

„Mars One” este o organizație non-profit, care a anunțat încă în martie 2012 ca va lansa prima misiune de colonizare a Planetei Roșii. Programul a fost sprijinit de la început de antreprenorul olandez Bas Lansdorp și de cercetătorul Wielders Arno de la Agenția Spațială Europeană. Luna aceasta, organizația a anunțat ca a ales două companii care vor construi vehiculele spațiale pentru o misiune premergătoare, ce va avea loc în 2018, informează ro.stiri.yahoo.com.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?