|
Foto: vk.com |
Integrarea în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan este susținută de 54% din cetățenii Republicii Moldova. Potrivit Comitetului Executiv al CSI, aceste date se conțin în studiul efectuat de Centrul de Cercetări Integraționiste al Băncii Eurasiatice pentru Dezvoltare în comun cu Agenția Internațională de Cercetări „Monitorul Eurasiatic”.
În Rusia, Uniunea Vamală și Spațiul Economic Unic sînt susținute de 67%, în Belarus – de 65%, în Kazahstan – de 73% din respondenți.
Printre statele care nu fac parte din cele două structuri cei mai mulți susținători ai ideii aderării la Uniunea Vamală și Spațiul Economic Unic se înregistrează în Uzbekistan (77%), Tadjikistan (75%), Kîrgîzstan (72%) și Armenia (67%). De menționat, că în Georgia numărul adepților aderării la aceste structuri timp de un an s-a dublat și constituie 59%.
Cei mai puțini susținători ai ideii aderării la Uniunea Vamală și Spațiul Economic Unic s-au înregistrat în Azerbaidjan – 37%.
În cadrul proiectului „Barometrul integraționist al Băncii Eurasiatice pentru Dezvoltare” se efectuează anual sondaje de opinie în 12 state din spațiul CSI, cu scopul de a studia opinia publică privind integrarea eurasiatică și cooperarea în dinamică.
Adăuga comentariu