Cutremure stiri: 506

Butoi cu pulbere în sudul republicii (Video)

22 ian. 2014,, 10:07   Societate
5720 8
Foto: prime.md
Referendumurile din Găgăuzia, planificate pentru 2 februarie, vor fi organizate chiar dacă autorităţile de la Chişinău le-au declarat neconstituţionale. Este opinia liderului Mişcării "Găgăuzia Unită", Fiodor Găgăuz, expusă în cadrul unor dezbateri publice la care au participat deputaţi şi analişti politici de la Comrat şi de la Chişinău. Dacă găgăuzii se arată convinşi că referendumul va fi o "palmă" dată Chişinăului, unii deputaţi moldoveni spun că acţiunea nu va avea finalitate juridică.

Oficialul este susţinut şi de analiştii politici de la Comrat, care consideră că referendumul ar putea determina autorităţile centrale să ofere o mai mare atenţie problemelor din sudul republicii.

De cealaltă parte, deputaţii de la Chişinău au opinii împărţite. În timp ce deputatul liberal-democrat, Valeriu Ghileţchi, dă asigurări că plebiscitul nu va avea o finalitate juridică, comunistul Artur Reşetnicov acuză guvernarea că nu a purtat un dialog civilizat cu autorităţile de la Comrat.

Mîine, la Comrat se vor deplasa premierul şi spicherul pentru a discuta cu autorităţile locale problema organizării celor două referendumuri, în cadrul cărora localnicii ar urma să răspundă dacă optează pentru integrarea europeană sau pentru aderarea la Uniunea vamală Rusia-Belarus, dar şi să-şi revendice dreptul la autodeterminare în cazul în care nu vor fi de acord cu politica externă adoptată de autorităţile centrale. Plebiscitele au fost declarate ilegale de o instanţă de judecată de la Comrat, iar pentru că pregătirile pentru scrutin au continuat, Procuratura Generală şi Inspectoratul General de Poliţie de la Chişinău au pornit cîte un dosar penal pentru samovolnicie şi, respectiv, acţiuni intenţionate îndreptate spre aţîţarea vrajbei şi dezbinarea naţională.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав