X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Agenții economici: Chirtoacă din nou dă vina pe alții

4 feb. 2014,, 12:20   Societate
2961 1
Foto: antena3.ro
„Nepotul lui Mihai Ghimpu și prin cumul primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, iarăși dă vina pe alții. De fiecare dată, în loc să impună întreprinderile municipale să lucreze cum se cuvine, el încearcă să transfere obligațiile lor pe umerii agenților economici și cetățenilor de rînd”. Cu asemenea declarații se adresează portalului NOI.md chișinăuienii, ca răspuns la cererea primarului de a impune agenții economici să curețe de zăpadă trotuarele și teritoriul adiacent oficiilor lor.

De menționat că toate aceste solicitări ale edilului se repetă cu o periodicitate de invidiat pe parcursul întregului său mandat de primar. De fiecare dată, înainte de sosirea iernii subalternii lui Chirtoacă îi raportează că toate serviciile municipale sînt pregătite pentru perioada rece a anului. Însă, în ciuda primarului credul, iarna vine pe neașteptate, sub formă de ninsori și ger. Și atunci devine clar că întreprinderile municipale, poate că și au fost pregătite, dar insuficient.

Iată și acum, în cadrul discuțiilor privind situația creată în oraș după ninsorile puternice, Chirtoacă a menționat că drumurile și trotuarele pe străzile centrale sînt curățate în totalitate sau se află într-o stare satisfăcătoare, însă pe măsura depărtării de centru, situația e tot mai complicată”. Potrivit primarului, serviciile municipale au lucrat bine în zilele cu ninsori, însă nu au făcut față sută la sută. De aceea, Chirtoacă a propus ca la lucrările de deszăpezire să fie atrași agenții economici, la „fel ca în România”.

În acest context, cititorii noștri se întreabă, ce consideră primarul „centru” și unde se termină hotarul acestuia? Spre exemplu, strada Mitropolit Varlaam este departe de centru? Or, această stradă nu a văzut lopată și nisip pe timp de iarnă deja de cîțiva ani. Cît privește presărarea trotuarelor cu nisip, cititorii solicită Serviciului de presă al municipalității să publice lista străzilor din capitală care au fost presărate cu material aintiderapant. Sau o altă problemă – neevacuarea zăpezii din oraș. Să însemne oare asta „a nu face față situației sută la sută?”.

Chișinăuienii ne mai roagă să-i amintim uitucului primar că ei achită lunar facturile, în care este inclusă și „curățarea teritoriului”. Plățile agenților economici la acest capitol sînt mult mai mari. Totodată, locuitorii orașului mai solicită să nu se facă referire la faptul că în statele europene aceste servicii sînt mult mai scumpe, or, acolo și nivelul de viață, inclusiv salariile, sînt mult mai înalte.

Însă cel mai important, în opinia locuitorilor capitalei, este că Dorin Chirtoacă deja demult nu mai trebuie să se plîngă pe chișinăuieni și pe agenții economici pentru iresponsabilitate și lipsa dorinței acestora de a îndeplini obligațiile întreprinderilor locativ-comunale. Mai bine Chirtoacă s-ar compara cu nivelul de pregătire și calitatea executării obligațiunilor ale unor primari din unele orașe chiar și mici din Europa, unde el tinde cu atîta ardoare.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?