Arşiţa stiri: 233
Preşedintele stiri: 4151

Andrievski: Autoritățile nu țin minte istoria modernă a Moldovei

7 feb. 2014,, 14:42   Societate
4364 4
Foto: tribuna.md
„Dacă perchezițiile în casa membrului CEC al Găgăuziei Anatolie Cara, efectuate de procurori și polițiști de la Chișinău, este legat de referendumul petrecut acolo duminica trecută, adică au substrat politic, atunci acesta este un pas extrem de imprudent și chiar stupid al autorităților”, a declarat analistul politic Vitalie Andrievski pentru NOI.md.

„În societate există tendințe periculoase pentru crearea unui alt focar de separatism după modelul Transnistriei. Acolo, în urmă cu peste 20 de ani tot de la lucruri mici a început totul. Care a fost rezultatul – se vede clar. În opinia mea, dacă evenimentului nu i s-ar acorda atîta atenție, el ar fi uitat mai degrabă și nu ar cauza atîta agitație în societate. Acest lucru este îndeosebi actual, ținînd cont de faptul că în ultimul timp, cu aceeași RMN, apar unele mici, la prima vedere, disensiuni și conflicte. Coaliția de guvernămînt, prin acțiunile sale, încinge spiritele”, susține expertul.

„Ei mai bine s-ar așeza toți împreună la masă pentru a chibzui, a evalua situația și a elabora tactica comportamentului, ținînd cont în mod obligatoriu de particularitățile de caracter ale găgăuzilor. Astăzi, orice încercare de a pedepsi cel puțin pe unul dintre organizatorii plebiscitului încă mai mult va uni poporul”, a rezumat Andrievski.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав