X 
Cutremure stiri: 506

Vocea Rusiei: Integrarea europeană în centrul campaniei electorale din Moldova

20 feb. 2014,, 03:33   Politică
6125 6
Foto: ruvr.ru
La sfîrşitul lunii noiembrie, în Moldova vor avea loc alegeri legislative. Experţii preconizează că integrarea europeană se va afla în centrul campaniei electorale a tuturor participanţilor la cursa pentru un mandat de deputat.

Succesul campaniei electorale a susţinătorilor apropierii de Uniunea Europeană va depinde mult de faptul dacă pînă la alegeri cetăţenii moldoveni se vor putea deplasa fără vize în UE.

Între timp, în Moldova se reduce numărul adepţilor integrării europene. Conform datelor unui sondaj de opinie, efectuat de Comisia Atlantică Slovacă, în decurs de patru ani, numărul respondenţilor care doresc o apropiere de UE s-a redus de la 55 la 44%. Între timp, numărul adepţilor aderării la Uniunea Vamală a crescut de la 30 la 40%. În preajma alegerilor parlamentare, acestea sînt veşti proaste pentru autorităţile din Moldova, care şi-au făcut din apropierea de UE un adevărat crez.

Creşterea numărului susţinătorilor Uniunii Vamale este în favoarea principalului partid de opoziţie din Moldova – Partidul Comuniştilor. Mark Tcaciuc, membru al Comitetului Central al partidului, deja a promis că în campania electorală comuniştii vor scanda lozinci pro-aderarea la Uniunea Vamală. Potrivit lui Tcaciuc, orientarea spre UE nu are nicio perspectivă, deoarece aderarea la această alianţă nu este prevăzută pentru niciunul dintre membrii programului Parteneriatul Estic. Totodată, reprezentantul Partidului Comuniştilor a menţionat că Bruxelles-ul insistă pe faptul ca ţările „care aleg UE” să renunţe la orice alte proiecte de integrare. De ce cursul politic extern joacă un rol atît de important în campania electorală? La această întrebare ne-a răspuns Serghei Nazaria, directorul Centrului de Analiză Strategică şi Prognoză din Moldova.

„În prezent, la noi societatea este împărţită tocmai după acest principiu. În ţările mari, cu o economie funcţionabilă, principalele probleme sînt cele interne. Dar în Moldova lucrurile stau altfel. În primul rînd, este vorba despre o ţară mică. Din această cauză depindem mai mult de factorul extern decît un stat mare. În al doilea rînd, economia noastră este pe jumătate distrusă, unele ramuri au dispărut cu totul. De aceea, speranţa de renaştere este legată de factorul extern – Uniunea Vamală sau Uniunea Europeană”.

Fireşte că în Uniunea Europeană există persoane care consideră necesar să sprijine forţele politice moldoveneşti orientate spre integrarea europeană. Acesta va fi un ajutor important pentru participanţii la cursa parlamentară, este convins Serghei Nazaria.

„Cred că Bruxelles-ul va acorda un sprijin puternic. În primul rînd, partidului lui Vlad Filat – Partidul Liberal-Democrat. Va fi sprijinit şi Partidul Democratic. Cred că romînii îl vor sprijini pe Mihai Ghimpu din Partidul Liberal. Cred că aceste trei partide vor obţine în jur de o treime din voturile alegătorilor. Dar nu mai mult. Acest lucru este confirmat de sondaje, de discuţiile cu oamenii. Iar fără ajutorul UE, unii dintre ei pot chiar să nu ajungă în Parlament”.

Principalul atu al campaniei electorale a susţinătorilor integrării europene ar fi deplasarea fără vize în UE. Oficiali de rang înalt ai UE, inclusiv şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au promis că acest lucru se va întîmpla în curînd. Dacă această decizie va fi luată pînă în ziua alegerilor, reprezentanţii actualei coaliţii de guvernare a Moldovei vor putea s-o folosească ca principală dovadă a beneficiului cursului de integrarea europeană. Însă, ţinînd cont de situaţia dificilă din Uniunea Europeană, Chişinăul îşi pune degeaba speranţa în subvenţii mari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

[No canvas support]
  • Votat 0
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав