Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Anularea vizelor pentru R. Moldova: în Consiliul JAI „s-ar putea pune piedici”

28 feb. 2014,, 12:11   Societate
5581 3
Foto: twitter.com
Votul Parlamentului European privind anularea vizelor pentru Republica Moldova s-a datorat în mare parte evenimentelor din Ucraina. Însă ce este mai greu abia urmează. În martie, în Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI), anumite țări s-ar punea opune liberalizării regimului de vize pentru moldoveni.

Declarațiile au fost făcute de experți și lideri de opinie în cadrul Cabinetului din umbră de la Jurnal TV.

„Ca să deschidem șampania, trebuie să așteptăm Consiliul JAI, unde vor veni miniștrii de interne din statele UE. De obicei, la aceste tipuri de consilii, decizia politică este mult mai complicată, pentru că guvernele naționale se gîndesc la alegerile europarlamentare și la situația internă. Așa se întîmplă în cazul României, cînd aspectul tehnic a fost îndeplinit, dar din punct de vedere politic apar probleme. Acest tip de blocaj, dacă ar fi fost să se petreacă, nu s-ar fi întîmplat la nivel de Parlament European. Nu este nicio surpriză că s-a votat cum s-a votat. De fapt, marea trecere pentru Moldova ar fi la Consiliul JAI, unde anumite state ar putea să pună piedici”, a declarat sociologul Dan Dungaciu în cadrul unei intervenții telefonice.

Potrivit lui, „în contextul actual, Moldova este extrem de avantajată, pe fundalul evenimentelor ce au loc în Ucraina. Fațeta negativă în contextul geostrategic este prezența Rusiei în acest spațiu, care e de neclintit. Nu erau multe speranțe ca trupele rusești să plece din Moldova nici înainte. În actualul context, Republica Moldova trebuie să-și regîndească parcursul european, ținînd seama că presiunile pentru plecarea trupelor rusești se vor dovedi inutile. Acesta este dezavantajul crizei prin care trece regiunea”, a mai spus Dan Dungaciu.

Pe 27 februarie, Parlamentul European a votat eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova, urmînd ca aceştia să poată călători liber în spaţiul Schengen, în scopuri turistice, după prima jumătate a lunii mai.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?