Cutremure stiri: 506

Basescu anunţă RIPOSTA DURĂ a UE la adresa Rusiei

7 mar. 2014,, 09:29   Externe
5817 15
Foto : antena3.ro
Consiliul European a decis că, dacă pînă la următorul summit european Rusia nu începe negocierile cu Ucraina, pot fi luate o serie de măsuri, respectiv restricţii de călătorie pentru demnitari şi îngheţarea activelor aflate pe teritoriul UE: depozite, bunuri, acţiuni, a declarat preşedintele Traian Băsescu, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul reuniunii, citat de Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la finalul Consiliului de la Bruxelles, că una dintre concluzii se referă la faptul că acest for condamnă violarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Prin concluzii, se cere retragerea imediată a trupelor ruse în spaţiile de staţionare permanente, conform acordului de la Kiev, din 1997, şi se cere Federaţiei Ruse să permită imediat accesul observatorilor internaţionali.

Potrivit şefului statului, astăzi, trupele ruse au blocat accesul observatorilor OSCE şi ONU în Crimeea.

Traian Băsescu a mai anunţat că forul european condamnă organizarea unui referendum în Crimeea şi constată că această acţiune contravine Constituţiei Ucrainei.

"Uniunea Europeană consideră că are responsabilităţi pentru pacea şi securitatea Europei şi, ca atare, se implică într-un proces de negociere sau de bune oficii, care să vizeze detensionarea situaţiei din Ucraina. În acest sens, UE va participa la mecanismele de detensionare a situaţiei, avînd va obiectiv păstrarea suvernanităţii şi independenţei Ucrainei", a spus Traian Băsescu.

Şeful statului a menţionat că un alt obiectiv îl reprezintă protejarea drepurilor minorităţilor şi organizarea de alegeri libere şi corecte.

Consiliul cheamă Federaţia Rusă la dialog cu guvernul legitim al Ucrainei şi să înceapă imediat negocierile, a mai spus preşedintele României, arătînd că concluziile stabilesc un set de măsuri, imediate, care intră în aplicare imediat, faţă de situţaia existentă în acest moment: suspendarea Acordului de negociere pentru vize cu Federaţia Rusă şi suspendarea negocierilor privind noula acord UE-Federaţia Rusă.

Consiliul încurajează statele membre G8 să nu participe la pregătirea Summit-ului G8 de la Soci şi să nu participe nici la Summit.

Preşedintele Traian Băsescu a precizat că următorul Consiliu European va avea loc peste două săptămîni. Consiliul European cere Federaţiei Ruse să înceapă imediat negocieri cu Guvernul Ucrainei pentru a se obţine rezultate înainte de acest Consiliu, a menţionat Băsescu.

El a adăugat că, în cazul în care acest lucru nu se întîmplă, la următorul Consiliu European este posibil să se adopte următoarele măsuri: restricţii de călătorie pentru anumiţi demnitari, îngheţarea activelor aflate pe teritoriul UE, precum depozite în bănci, bunuri, obiective în investiţii şi acţiuni ale investitorilor ruşi pe teritoriul UE.

"Cînd mă gîndesc că au cumpărat aproape toată Coasta de Azur, cred că e cutremurător", a comentat Traian Băsescu.

Şeful statului a precizat totodată că este posibilă anularea Summit-ului UE-Federaţia Rusă.

Traian Băsescu a mai anunţat că, în cea de-a treia etapă, "în cazul care Federaţia Rusă va continua destabilizarea Ucrainei", se vor aplica sancţiuni de mare cuprindere.

Şeful statului a dat cîteva exemple de astfel de sancţiuni, precizînd că acestea vor putea viza energia, comerţul, relaţiile financiare şi exporturile de armament. "Sînt doar cîteva exemple", a spus Traian Băsescu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав