X 
Cutremure stiri: 506

Safonov: Intrarea Crimeii în componența Rusiei a fost pe deplin previzibilă

19 mar. 2014,, 09:45   Societate
2917 0
Foto: mail.ru
„Nu este nimic ieșit din comun în faptul că Crimeea a intrat în componența Federației Ruse. A fost ceva destul de previzibil, în contextul ultimelor confruntări dintre calea de dezvoltare eurasiatică și cea europeană. Rusia doar a anticipat semnarea părții politice a Acordului de asociere dintre Ucraina și UE, preconizată pentru 21 martie”, a declarat pentru NOI.md președintele Asociației Politologilor Independenți din Transnistria, Andrei Safonov.

Potrivit interlocutorului, în confruntarea dintre Bruxelles și Washington pe de o parte și Moscova pe de altă parte, timpul a început să fie calculat în săptămîni, după refuzul lui Ianukovici de a semna Acordul de asociere cu UE. Însă atunci cînd conflictul de interese a trecut în faza confruntărilor armate, Rusia nu a avut o altă ieșire.

„Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei a dat foarte clar de înțeles că federalizarea Ucrainei nu-i va permite să adere la NATO, cum ar fi fost posibil în cazul păstrării statului unitar. Moscova a făcut mișcarea mai devreme. Cît privește regiunile din sud-estul Ucrainei, este puțin probabil că Moscova va examina în timpul apropiat posibilitatea intrării acestora în componența Rusiei”, consideră analistul.

„Referitor la noua adresare a conducerii RMN către Rusia cu solicitarea de alipire, situația nu poate fi comparată cu cea din cazul Crimeii, cel puțin din simplul motiv că Rusia este legată cu peninsula, fie și pe cale maritimă. Însă Rusia va continua să susțină material nerecunoscuta republică. La rîndul său, Chișinăul va depune toate eforturile pentru a semna cît mai curînd Acordul de asociere cu UE. Iată după aceasta statutul Transnistriei va fi examinat într-o cu totul altă lumină”, a conchis Safonov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

[No canvas support]
  • Votat 0
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав