X 
Cutremure stiri: 502

Banca Mondială va oferi 30 de milioane de dolari pentru dezvoltarea Moldovei

4 apr. 2014,, 13:45   Economie
3767 1
Foto: obzormd.com
Banca Mondială va oferi 30 de milioane de dolari SUA pentru dezvoltarea Republicii Moldova, relatează NOI.md. Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Banca Mondială privind operaţiunea de finanţare a politicilor de dezvoltare, în sumă de 30 de milioane de dolari, a fost semnat de premierul Iurie Leancă şi directorul regional pentru Ucraina, Belarus şi Moldova al Băncii Mondiale, Qimiao Fan. Documentul a fost aprobat la 28 martie 2014 de Consiliul director al Grupului Băncii Mondiale şi îşi propune să susţină Republica Moldova în realizarea agendei de reforme structurale şi stimularea creşterii economice, prin îmbunătăţirea mediului de afaceri, promovarea stabilităţii şi dezvoltării sectorului financiar, ameliorarea echităţii şi eficienţei cheltuielilor publice.

Aceasta este prima operaţiune privind politicile de dezvoltare, ce reprezintă o componentă a Strategiei de Parteneriat a Băncii Mondiale cu Moldova pentru anii 2014-2017. Următoarea operaţiune, în aceeaşi valoare, este planificată pentru a doua jumătate a anului curent. Iurie Leancă a apreciat înalt suportul Băncii Mondiale în realizarea proiectelor de dezvoltare a Republicii Moldova, menţionînd importanţa asistenţei oferite pentru creşterea competitivităţii economice, minimizarea riscurilor sociale şi promovarea proiectelor ecologice din ţara noastră.

Valoarea totală a proiectelor, în cadrul Strategiei de parteneriat cu Moldova pentru 2014-2017, constituie 450 de milioane de dolari, dintre care 250 de milioane vor fi oferite de Agenţia Internaţională de Dezvoltare (AID) şi 200 de milioane – de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).

Începînd cu anul 1992, cînd Republica Moldova s-a alăturat Băncii Mondiale, AID şi BIRD, părţi ale Grupului Băncii Mondiale, aceste organizații au finanţat 49 de operaţiuni, totalul angajamentelor constituind peste 1 miliard de dolari SUA.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав