X 
Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4076

BC Moldindconbank S.A. - cea mai activa bancă din Moldova în cadrul programului de susţinere şi dezvoltare a comerţului (TFP, BERD) ©

29 mai. 2014,, 15:27   Economie
4662 0

Pe data de 16 mai 2014, în cadrul întrunirii anuale a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care a avut loc în oraşul Varşovia (Polonia), Moldindconbank a fost desemnată drept “Cea mai activă bancă a anului 2013 din Moldova în cadrul programului de susţinere şi dezvoltare a comerţului” (Trade FacilitationProgramme). La eveniment au participat reprezentanţi ai BERD, personalităţi notorii din mediul financiar-bancar şi antreprenori, care au abordat subiecte axate în special pe evoluţiile şi perspectivele de facilitare a comerţului de către instituţiile bancare.

Comentând distincţia obţinută, Svetlana Banari, Preşedintele Comitetului de conducere al BC Moldindconbank S.A.,a menţionat:„Suntem onoraţi, deoarece acest premiu reprezintă o apreciere înaltă a eforturilor depuse, dar şi a valorificării cu succes de către Moldindconbank a oportunităţilor oferite de colaborarea cu BERD, inclusiv în cadrul acestui program. Datorită consolidării în timp a parteneriatului nostru strategic cu o instituţie atît de importantă precum este BERD, Moldindconbank a reuşit să devină în ultimii ani unul din cei mai importanţi susținători ai economiei Republicii Moldova, prin finanţarea acordată comerţului exterior”.

Lansat în anul 1999, programul BERD de susţinere şi dezvoltare a comerţului este orientat spre stimularea relaţiilor comerciale externe cu ţările Europei Centrale şi de Est, regiunea mediteraneană de sud-est şi ţările CSI. Programul respectiv prevede eliberarea garanţiilor bancare pentru tranzacţiile de export-import efectuate de către companiile din ţările participante. La finele anului 2013, în program participau 105 bănci emitente din 22 de ţări şi peste 800 de bănci confirmătoare din toată lumea.

De menţionat că BC Moldindconbank S.A.colaborează cu BERD în cadrul acestui program începînd cu anul 2001, pe parcursul căruia a fost recunoscută de mai multe ori (în anul 2003 şi 2004), drept cea mai activă Bancă din Moldova în susţinerea şi finanţarea companiilor din domeniul exporturilor.
0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?