|
Foto: noi.md |
Rezultatele negocierilor privind formarea unei noi coaliții proeuropene după alegeri vor depinde foarte mult de conduita partidelor în timpul campaniei electorale. O declarație în acest sens a fost făcută de liderul fracțiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleț, în cadrul unui interviu acordat pentru
tribuna.md.
Politicianul a vorbit despre necesitatea menținerii actualei coaliții de guvernare și după alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Totodată, acesta și-a exprimat speranța că partenerii de guvernare vor avea un comportament responsabil pe toată perioada campaniei.
„Noi deja avem o serie de discuții privind conduita în perioada preelectorală, în perioada electorală, raportul dintre membrii Coaliției. Mai mult, noi am menționat că, pentru a asigura continuitatea reformelor începute, continuitatea parcursului european este necesar să avem o coaliție democratică proeuropeană și după alegerile din 30 noiembrie. Așa că tonul negocierilor pentru constituirea unei noi coaliții va depinde foarte mult de conduita din campania electorală”, a explicat Streleț.
Deputatul PLDM a dat asigurări că actuala coaliție de guvernare nu se va destrăma pe parcursul campaniei electorale. Totodată, Streleț se arată convins că membrii Coaliției trebuie să vină cu noi viziuni în vederea menținerii unei guvernări democratice.
Adăuga comentariu