Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Comisarul european Stefan Fule se pronunță pentru aderarea Ucrainei, Moldovei și Georgiei la UE

30 mai. 2014,, 14:40   Societate
4044 2
Foto: agerpres.ro
Uniunea Europeană trebuie să realizeze o serie de reforme interne cu scopul de a face posibilă aderarea unor noi membri. Declaraţia aparţine comisarului european pentru extindere şi politică de vecinătate, Stefan Fule, şi a fost făcută în cadrul unui interviu pentru publicaţia germană Die Welt.

Potrivit agenţiei "Infotag", comisarul european a pledat pentru "acordarea, într-o perspectivă pe termen lung, a statutului de membru deplin în UE Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova".

"Perspectiva europeană, în pofida tuturor condiţiilor legate de ea, constituie cel mai bun stimul pentru realizarea reformelor necesare în statele est-europene. Dacă vrem cu adevărat să transformăm statele din Europa de Est, sîntem datori să utilizăm cel mai puternic instrument pe care îl avem la dispoziţie – extinderea", a afirmat Fule.

Potrivit oficialului european, acum cîteva luni, statele europene au anunţat că Acordul de asociere al Ucrainei la UE nu reprezintă scopul final al colaborării cu Ucraina.

"Eu consider că acest punct de vedere trebuie răspîndit inclusiv în ţările care tocmai se pregătesc să semneze Acordul de asociere, adică Moldova şi Georgia", a spus comisarul.

Republica Moldova urmează să semneze Acordul de asociere la Uniunea Europeană pe 27 iunie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?