Cutremure stiri: 502

Guvernul va aloca 270 de mii de lei pentru negocierile cu ţările de reşedinţă ale muncitorilor migranţi moldoveni

30 mai. 2014,, 15:20   Societate
4840 0
Foto: noi.md
Autorităţile oficiale ale Republicii Moldova sînt dispuse să aloce 270 de mii de lei pentru negocierile cu guvernele ţărilor în care se află muncitori migranţi moldoveni. Această sumă este prevăzută în Planul guvernamental de acţiuni privind susţinerea reintegrării cetăţenilor reîntorşi de peste hotare.

Potrivit agenţiei "Infotag", planul intrat în vigoare vineri este compus din nouă puncte şi prevăzut pentru anii 2014-2016.

Actul prevede elaborarea cadrului normativ pentru recunoaşterea profesiunilor însuşite peste hotare, cu standardele corespunzătoare ale Republicii Moldova; înfiinţarea unor servicii de informare şi reintegrare pe lîngă agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă (două oficii experimentale urmează să fie deschise chiar în perioada imediat următoare). Pînă la sfîrşitul perioadei de trei ani, se presupune deschiderea a cel puţin 35 de astfel de puncte, cu un buget de 28,8 milioane de lei.

Autorităţile speră să creeze o bancă de date unică privind cetăţenii migranţi reîntorşi în patrie, criteriul principal fiind înregistrarea migranţilor la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la locul de trai.

Planul obligă Ministerul Sănătăţii să asigure examenele profilactice ale muncitorilor migranţi după reîntoarcerea acestora acasă, în vederea determinării stării lor fizice. Pentru publicarea unui număr de 4 mii de broşuri pentru muncitorii întorşi, privind drepturile la muncă ale acestora în patrie, au fost alocate 600 de mii de lei.

Reprezentanţele diplomatice ale Republicii Moldova vor fi obligate să plaseze publicitate privind posibilităţile de angajare în patrie pe resursele sale de internet, la punctele în care cetăţenii trec frontiera de stat, precum şi pe site-urile specializate: www.diaspora.md, www.migratie.md, www.mec.md etc.

Responsabilităţile de monitorizare şi implementare a planului au fost atribuite, în principal, Ministerului Muncii, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Biroului pentru activităţile cu diaspora de pe lîngă Cancelaria de Stat şi Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Datele Biroului Naţional de Statistică arată că aproape 0,5 milioane de persoane, un sfert din populaţia aptă de muncă a ţării, sînt plecaţi la muncă peste hotare. Aproximativ 700 de mii de locuitori ai Republicii Moldova deţin cetăţenia Rusiei, a României şi pot părăsi oricînd ţara în căutarea unor surse de cîştig. Totodată, după anul 2009 populaţia economic activă a Republicii Moldova s-a redus de la 45% pînă la 33%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав