Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

În Moldova a fost lansată o nouă linie de finanţare pentru tehnologiile de eficienţă energetică

18 iun. 2014,, 14:10   Societate
5075 0
Foto: allmoldova.com
Compania Financiară "Prime Capital", în colaborare cu Agenţia Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltarea Internaţională (USAID) şi Agenţia Suedeză pentru Cooperare Internaţională şi Dezvoltare (SIDA), au lansat un nou proiect de acordare a creditelor pentru implementarea tehnologiilor de eficienţă energetică.

Potrivit agenţiei "Infotag", directorul general al companiei "Prime Capital", Carmina Vicol, a menţionat, marţi seara, în cadrul prezentării proiectului, că USAID şi SIDA au semnat un acord pe un termen de 15 ani cu "Prime Capital", care permite companiei să acorde credite în sumă de pînă la $7 mil. din capitalul propriu pentru utilizarea tehnologiilor de eficienţă energetică.

"Creditele vor fi acordate din sursele companiei, dar proiectul, în valoare de $3,5 mil., asigură ca aceste credite să fie eliberate fără gaj sau la condiţii mai bune de piaţă. Programul prevede acordarea unor credite de pînă la $7 mii, fără gaj, pe un termen maxim de 3 ani şi de la $7 mii la $50 mii cu gaj imobil, dar nu mai mult de 85% din valoare gajului, pe un termen de pînă la 10 ani. Rata dobînzii pentru creditele acordate în lei, neacoperite cu gaj, va fi de circa 16%, iar pentru cele acoperite cu gaj de la 9,5%", a spus Vicol.

Ea a menţionat că pentru persoanele fizice creditele vor fi acordate pentru schimbarea geamurilor, acoperişurilor, încălzirea pereţilor, schimbarea cazanelor, iar pentru mediul de afaceri ‒ pentru utilizarea resurselor regenerabile de energie, cum ar fi panelele solare sau pentru schimbarea echipamentelor existente pe unele mai eficiente, care au un consum mai redus de energie.

"Astfel, resursele financiare vor fi mai accesibile pentru cei care doresc să economisească pe seama tehnologiilor de eficienţă energetică în propria locuinţă prin diminuarea pierderilor de căldură şi ca rezultat micşorarea costurilor la facturi", a precizat directorul "Prime Capital".

Ambasadoarea Suediei la Chişinău, Ingrid Tersman, a menţionat că Suedia s-a implicat în realizarea acestui proiect din trei motive.

"În primul rînd, pentru a promova o utilizare mai eficientă a energiei în gospodării şi în afacerile mici şi mijlocii, în special, în zonele rurale. În al doilea rînd, dorim să încurajăm piaţa financiară din RM să investească în mijloace de sporire a eficienţei energetice, pentru că donatorii străini nu pot parcurge singuri această cale. Al treilea motiv este că vrem să ajutăm Moldova să scadă consumul de energie şi să devină o ţară mai eficientă din acest punct de vedere", a spus ambasadoarea.

Potrivit ei, eficienţa energetică înseamnă o securitate mai puternică în domeniul energetic.

"Atunci cînd Moldova va reuşi să scadă consumul de energie, dependenţa acesteia de sursele externe de energie va fi mai mică", a relatat Tersman.

Viceministrul Economiei, Tudor Copaci, a menţionat că Moldova importă peste 95% din toate sursele de energie, ţara avînd o intensitate energetică de 3-4 ori mai mare decît media europeană.

"Noi deja plătim preţuri europene la gaze naturale şi la energie electrică. De aceea, potenţialul nostru constă în economisirea energiei electrice şi în implementarea surselor de energie regenerabilă. Odată cu micşorarea facturilor la energia electrică întreprinderile mici şi mijlocii vor deveni mai competitive atît pe piaţa internă, cît şi cea externă", a spus viceministrul.

Reprezentantul Ambasadei SUA la Chişinău, Donald Carroll, a încurajat companiile mici şi mijlocii, precum şi gospodăriile casnice să recurgă la instrumentele de eficienţă energetică şi să reducă cheltuielile pentru energie pînă la 50%.

"Economiile pentru eficienţa energetică au depăşit demult doar economiile făcute pentru facturile la încălzire. Eficienţa energetică contribuie la dezvoltarea economiei şi la crearea noilor locuri de muncă", a conchis Donald Carroll.

"Infotag" precizează: "Prime Capital" este o companie financiară, non-bancară, cu capital străin, specializată în oferirea împrumuturilor ipotecare, pentru procurarea de apartamente, case, terenuri, construcţia/reconstrucţia imobilului, reparaţia/amenajarea locuinţei precum şi oferirea împrumuturilor pentru dezvoltarea afacerilor. Prime Capital operează din anul 2006, acordînd în acest răstimp peste $80 mil., iar portofoliul prezent constituie circa $32 mil.

USAID oferă asistenţă pentru consolidarea guvernării democratice şi creşterea economică a Moldovei. Din 1992, poporul american a investit peste $1 mld. în Moldova prin intermediul programelor de asistenţă ale Guvernului SUA.

Suedia este unul dintre partenerii-cheie în procesul de dezvoltare al Republicii Moldova. Guvernul suedez, a decis recent sa ofere sprijin continuu Republicii Moldova pentru următorii şapte ani, în valoare de aproximativ 100 de mil. de euro.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?