Jocurile Olimpice stiri: 120
Transnistria stiri: 1410

Ucraina: Rebelii dețin un număr mare de tancuri

19 iun. 2014,, 03:15   Externe
12350 27
Foto: news.pn
Un număr mare de tancuri au ajuns în dotarea rebelilor din Donețk. Acest lucru a fost declarat de către "guvernatorul poporului" din Donețk Pavel Gubarev, fără a explica de unde a parvenit tehnica blindată.

"Amintiți-vă, am scăpat o vorbă despre tancuri. Acum le avem, și chiar multe", - a scris Gubarev pe contul său de Facebook.

Totodată "guvernatorul poporului" a recunoscut că rebelii dispun de două lansatoare de rachete "Grad".

Săptămîna trecută a fost difuzată informația că rebelii din Donețk au primit trei tancuri (probabil T-72). Acestea au fost observate în orașele Snejnoe și Torez, relatează Lenta.Ru. Mass-media din Ucraina a susținut că echipamentele militare au venit din Rusia. Însă președintele consiliului suprem al republicii populare Donețk Denis Pușilin, potrivit RIA "Novosti", a negat aceste acuzații, afirmînd că este vorba despre tancuri "asamblate în Ucraina".

Comandantul insurgenților Igor Strelkov, la rîndul său, într-un interviu din 16 iunie, a menționat "trei tancuri, foarte vechi, care cu greu au fost restaurate la Gorlovka". El a adăugat că după numărul vehiculelor blindate și artileriei armata ucraineană depășește de sute de ori rebelii și a declarat că "republicile populare" din Donbas vor fi distruse dacă Rusia nu le va acorda imediat ajutor militar.

În rețelele sociale, mai tîrziu, au apărut date neoficiale precum că rebelii au pus stăpînire pe un atelier de reparații cu un număr semnificativ de tancuri T-72 "uzate puternic".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?