Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4078

Comuniştii au de gînd să deschidă ochii Uniunii Europene la „responsabilitatea Guvernului” (VIDEO)

31 iul. 2014,, 13:45   Societate
4406 2
Foto: noi.md
Liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, a declarat astăzi jurnaliştilor că PCRM a pregătit şi va expedia o scrisoare către conducerea Uniunii Europene cu o dezvăluire a esenţei criminale a pachetului de legi, pentru care Guvernul şi-a asumat responsabilitatea pe 22 iulie, relatează NOI.md.

În opinia comuniştilor, adoptarea atît de grabnică a pachetului de documente nu a avut motive serioase şi proiectele de legi fără nici o pierdere ar putea fi examinate de către Parlament în cadrul sesiunii de toamnă-iarnă.

"În cazul dat această grabă nu a urmărit scopurile dezvoltării economice şi îmbunătăţirilor sociale în ţară, ci doar interesele meschine ale unui anumit grup de persoane", a subliniat Voronin.

"Nu mai puţin simbolic este şi un alt lucru. Spicherul Parlamentului, Igor Corman, s-a îngrijorat brusc şi a trimis legile spre examinare privind elemente de corupţie la Centrul Naţional Anticorupţie (CNA). Oare nu ştie că această procedură este obligatorie înainte ca proiectul de lege să ajungă la comisia parlamentară de profil?” a reamintit jurnaliştilor deputatul comunist Oleg Reidman.

Economistul a precizat că în unele legi au fost create scheme de deturnare a fondurilor publice prin excluderea TVA, iar proprietarilor majoritari ai acţiunilor întreprinderilor le-au fost oferite posibilităţi de a cumpăra înapoi acţiunile de la minoritari în mod forţat. Dacă anterior, conform legii, deţinătorii pachetului majoritar de acţiuni puteau propune proprietarilor mici să-şi vîndă activele, acum proprietarii mari pot cere de la alți acționari să vîndă acțiunile la un preţ redus în mod intenționat.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?